Killer-ul de pe trotinetă a stat de pândă și a împușcat imediat ce victima s-a așezat la terasă. Șeful poliției, dezvăluiri din investigație: Familia lui Izzet tot este în Moldova

 Killer-ul de pe trotinetă a stat de pândă și a împușcat imediat ce victima s-a așezat la terasă. Șeful poliției, dezvăluiri din investigație: Familia lui Izzet tot este în Moldova
2Shares

Poliția are în vizor mai multe persoane pentru eventuală complicitate la asasinatul care a șocat țara, produs ieri la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei. Eren Izzet a fost împușcat la scurt timp după ce a ajuns la cafenea, iar killerul, filmat înaintea crimei, ar fi așteptat ca acesta să apară în vizor. Mai mult, cetățeanul turc a ajuns în Moldova din Ucraina, prin regiunea transnistreană, încă nu era căutat prin Interpol și a fost imediat reținut, scrie UNIMEDIA.

„Sunt mai multe persoane în vizorul poliției, care sunt examinate prin prisma complicității la această infracțiune care a fost ieri, dar e prematur să facem verdicte la moment. La anumite etape nu este bine să ieșim cu anumite informații, pentru că asta perturbează situația, infractorul tot urmărește ce anunță poliția, ce se spune în presă.

Sunt antrenate multe echipaje în patrulare, pe lângă prinderea unui criminal, este important să adunăm și probele necesare.

Cu regret, pot spune doar că trebuie să fie o lecție învățată pentru noi, atunci când avem asemenea persoane, cu un trecut periculos, căutate de țări mari pentru crime deosebit de mari, trebuie să intervenim cu Legislativul ca să fie reglementări foarte clare.

În 2022, persoana încă nu era în căutare, când a intrat în țara noastră prin segmentul transnistrean.

Când a fost reținut prima dată, acesta a stat 6 luni, apoi eliberat de instanță, dar s-au întreprins alte acțiuni de schimb de informații cu Marea Britanie ca să poată fi reținută repetat această persoană.

Procuratura a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii din cauza tergiversării procesului de judecată.

La fel, trebuie ca examinarea cererii de azil să fie încadrată în termene restrânse de până la 30 de zile, iar extrădarea – până la 6 luni.

Această persoană a fost refugiată în Ucraina, când a evadat din Turcia. La începerea războiului, prin regiunea transnistreană, a venit în Republica Moldova. Nu era încă în căutare prin Interpol.

Are familia pe teritoriul Republicii Moldova.

Persoana doar s-a așezat la masă și imediat s-a tras. Persoana văzută la trecerea de pietoni, până la locul comiterii crimei nu se fac 15 minute, respectiv presupunem că a fost și un timp de așteptare.

Sunt reglări între grupări criminale din afara teritoriului Republicii Moldova, din Turcia și Marea Britanie.

Reieșind din anumite analize, probe, una din versiuni este că asasinul la fel este un cetățean străin”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General de Poliției.

Pe 10 iulie 2024, un bărbat pe o trotinetă a împușcat mortal, în plină stradă, un cetățean străin,în sectorul Rîșcani, au anunțat oamenii legii.

Oamenii legii au reținut doi suspecți, complici în omorul de la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei.

Pe rețele au apărut primele imagini de la locul crimei. Omorul s-ar fi produs în timp ce străinul stătea la o terasă din sectorul Rîșcani.

La scurt timp, poliția a publicat și imagini cu suspectul care a efectuat împușcăturile.

Oamenii legii au constat că bărbatul împușcat a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.

Fostul șef a Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, liderul PACE, afirmă că bărbatul împușcat astăzi la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei și încă trei lideri criminali de talie Europeană au ajuns în Moldova prin schema de corupție la „Interpol”, ce e doar 20% din Everestul Corupției moldovenești, iar cei 80% sunt politicieni din Parlament și Guvern, șefi IGPF și ai altor structuri de forță”.

Fosta consilieră la Ministerul Afacerilor Interne, Alina Zbancă, cere explicații ministrului din domeniu, Adrian Efros, după crima teribilă produsă astăzi la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei. „Autoritățile zic liderul criminal, evadat dintr-o pușcărie din Turcia, „a fost reținut de INI și urma să fie extrădat”.

Poliția Republicii Moldova caută autorul imaginilor video expuse public în care suspectul crimei de astăzi de la Rîșcani a fost surprins traversând strada pe o trotinetă cu puțin timp înaintea crimei.

Mai târziu, Procuratura Generală a venit cu mai multe precizări legate de cetățeanul turc, împușcat mortal, în capitală, și care ar fi motivul pentru care cetățeanul turc nu era în arest chiar dacă acesta figura ca persoana căutată de către autoritățile de drept ale Marii Britanii.

Bloggerul Dan Ioniță cu iubita sa, Cristina, și bebelușul au fost martori ai asasinatului de la o terasă din sectorul Rîșcani, unde ieri, un cetățean turc de 41 de ani a fost împușcat mortal de un bărbat pe o trotinetă. „ Ne plimbam, ziua amiaza mare, s-au auzit focuri de armă – omul e mort. Am tras o sperietură bună, e lângă casa noastră, la terasa unde servim cafeaua”, a mărturisit influencerul.

2Shares

Aura Mereuta

https://shok.md