La dorința testamentară a scriitorului Ion Druță, soția și fiica au fost reînhumate alături de el
- Shokul zilei Ultimele știri
Aura Mereuta- 0
- 5 minutes read
La 28 septembrie, la un an de la moartea scriitorului Ion Druță, apropiații săi și cei care îi admiră opera, s-au recules la mormântul acestuia de la poalele Lumânării Recunoștinței din Soroca. Totodată, conform ultimei dorințe a Maestrului, soția Era Rosina-Druță și fiica Tatiana au fost reînhumate alături, scrie UNIMEDIA cu referire la Observatorul.md.
Ion Druță a rugat, prin testament, să fie înmormântat la „patria mică” – Soroca, și anume lângă monumentul Lumânarea Recunoștinței, ideea ridicării căreia îi aparține. Mai mult, în cazul în care transportarea corpului în Republica Moldova va fi imposibilă, Druță a cerut să fie incinerat, iar „cenușa să fie transmisă nepoatei sale, care să o depună la Lumânarea Recunoștinței.
La 28 septembrie 2023, la ora 10:00, la Moscova, a murit marele scriitor Ion Druță, la vârsta de 95 de ani.
Ziua de 2 octombrie a fost declarată zi de doliu național, în legătură cu funeraliile scriitorului Ion Druță. Un decret în acest sens a fost semnat de președinta Maia Sandu.
Sute de persoane s-au adunat, la înmormântarea sa, pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Ion Druță s-a născut pe 3 septembrie 1928, în comuna Horodişte, fostul judeţ Soroca, astăzi în raionul Donduşeni.
Cele dintâi povestiri îi sunt publicate la începutul anilor ’50. Primul volum de schiţe şi nuvele, „La noi în sat”, vede lumina zilei în 1953, fiind urmat de alte povestiri, apoi de romanul „Frunze de dor” (scris în 1955, publicat în 1957).
Colaborează cu ziarele „Ţăranul Sovietic”, „Moldova socialistă” şi revista „Femeia Moldovei”. Absolvă cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură „A. M. Gorki” al Uniunii Scriitorilor din URSS (1957). Criticile distrugătoare din partea oficialităţilor comuniste din RSS Moldovenească vizând scrierile sale, mai ales romanul „Povara bunătăţii noastre” (1963, prima parte, „Balade din câmpie”; integral, „Povara bunătăţii noastre”, 1970), precum şi filmul „Ultima lună de toamnă”, îl fac pe autor să se stabilească la Moscova (1959). Ca dramaturg, este autorul unui şir de piese montate cu succes atât în RSSM, cât şi pe scenele multor teatre din fosta URSS şi din străinătate: „Casa mare” (1961), „Doina” (1968), „Păsările tinereţii noastre” (1971), „Horia” (1973), „Frumos şi sfânt” (Sfânta sfintelor 1974), „Cervius divinus” (1975), „Întoarcerea ţărânei în pământ” (Plecarea lui Tolstoi; 1978), „Apostolul Pavel” (1996) şi multe altele.
În 1967 i se decernează Premiul de Stat al RSS Moldoveneşti, pentru nuvela „Ultima lună de toamnă” şi romanul „Balade din câmpie”. Scriitor bilingv, publică la Moscova în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică şi dramaturgie. Deţine titlurile de Scriitor al Poporului (1988), membru de onoare al Academiei Române (1990) şi membru titular al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova (1992). Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova în domeniul literaturii (2008) și al Premiului Constantin Brâncoveanu, secțiunea Literatură (2014).
Opera sa include, de asemenea, romanele „Clopotniţa” (1972), „Întoarcerea țărânei în pământ” (1974) şi „Biserica Albă” (1983). Pentru copii scrie „Balada celor cinci motănași”, „Povestea furnicii” ș.a. În 2020, publică un almanah epistolar cu titlul „Despărțirea apelor”.