Leo Messi, reușită splendidă pentru PSG la meciul cu Lens. Execuție „ca pe vremuri” a argentinianului

 Leo Messi, reușită splendidă pentru PSG la meciul cu Lens. Execuție „ca pe vremuri” a argentinianului

PSG a remizat cu Lens pe teren propriu, 1-1, într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 34 din Ligue 1, scrie SHOK.md cu referire la  Digisport.ro

Leo Messi a dezamăgit crunt în actualul sezon și nu a reușit să aibă prestațiile așteptate de la mutarea sa în Ligue 1.

Totuși, starul argentinian a dovedit că execuțiile de geniu nu se uită și a platat mingea sub bară de la marginea careului la partida contra celor de la Lens.

Fanii au numit execuția lui Messi ca fiind momentul cel mai inspirat al său din acest sezon cenușiu și au comparat reușita cu golurile spectaculoase pe care acesta le marca pe vremea când evolua pentru FC Barcelona.

PSG avea nevoie doar de un punct înaintea acestui joc pentru a ieși campioană și la obținut, în cele din urmă. Parizienii puteau obține toate cele trei puncte din această confruntare, însă oaspeții au egalat pe final, deși jucau în inferioritate numerică.

Trupa lui Mauricio Pochettino a făcut o primă repriză modestă cu Lens. Singurul remarcat al primelor 45 de minute a fost Hakimi, care a ratat deschiderea scorului în minutul 26, după ce a scăpat singur cu portarul, dar a fost blocat în ultimul moment.

Întorși de la cabine, Mbappe & Co și-au dorit mai mult. După ce francezul a ratat ocaziile începutului de repriză, Lionel Messi a ieșit la rampă în minutul 68.

Fostul star de la Barcelona a marcat un eurogol în poarta celor de la Lens. Argentinianul nu i-a dat nicio șansă portarului advers cu execuția sa din afara careului de 16 metri, iar PSG a trecut în avantaj, după ce Danso fusese eliminat de la oaspeți, după cumul de cartonașe galbene.

Deși au jucat în 10 oameni, cei de la Lens nu s-au dat bătuți și au egalat pe final de meci. Corentin Jean a înscris simplu, din careul de șase metri, după ce a fost servit de către Machado, în minutul 88 al jocului.

În urma remizei înregistrate, PSG și-a adjudecat al 10-lea titlu de campioană din istorie. Parizienii au acumulat 78 de puncte în clasament, cu 4 etape înainte de final, în timp ce Marseille, ocupanta locului doi, are 62 de puncte, cu un meci mai puțin disputat.

Lens ocupă locul șapte în Ligue 1, cu 54 de puncte din 34 de jocuri și mai speră la prinderea unui loc pentru cupele europene.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și