Lista celor mai dure femei din istorie

 Lista celor mai dure femei din istorie
0Shares

Obişnuită cu dictatori, terorişti şi criminali în serie de sex masculin, omenirea este uimită atunci când observă că în spatele unor crime abonimabile se află, de fapt, o femeie. Cazul recent al “Văduvei albe” – Samantha Lewthwaite, femeia vânată de Interpol în urma masacrului de la centrul comercial din Nairobi, Kenya, soldat cu 67 de morţi (alte 71 de persoane sunt date dispărute) – aminteşte însă de alte atrocităţi în spatele cărora s-au aflat figuri feminine, scrie SHOK.md.

Irma Grese

Una dintre cele mai temute femei naziste a ajuns să se ocupe, la frageda vârstă de 20 de ani, de soarta celor 30.000 de femei închise în lagărul de la Auschwitz. Era recunoscută pentru brutalitate şi metodele sale de tortură. Câinii săi dresaţi şi ţinuţi înfometaţi au terorizat femeile din lagăr. Abuzurile sexuale, execuţiile spontane prin împuşcare, bătăile sadice cu biciul făceau parte din practicile sale de zi cu zi. Tot ea era cea care se ocupa cu alegerea celor care erau executate la camera de gazare.

Ilse Koch

Numită “Vrăjitoarea din Buchenwald”, a fost soţia lui Karl Koch, comandantul lăgărelor de concentrare de la Buchenwald (1937-1941) şi Majdanek (1941-1943). Ilse avea o ciudată colecţie de tatuaje sfâşiate direct de pe corpurile deţinuţilor din lagăr. A devenit celebră în 1940, când a construit o sală sportivă din mărcile confiscate de la deţinuţi. A fost momentul în care a fost numit supervizor-şef al gărzilor de sex feminin de la Buchenwald. S-a sinucis la 1 septembrie 1967, fiind găsită spânzurată în închisoarea pentru femei de la Aichach.

Mary Ann Cotton

Măritată la vârsta de 20 de ani, ea şi soţul său, William Mowbray, s-au mutat în Plymouth, Devon. Cuplul a avut cinci copii, dar patru dintre ei au murit de “febră gastrică şi dureri severe de stomac”. Soţii s-au mutat apoi, dar tragediile i-au “însoţit” din nou. Încă trei copii născuţi, tot atâţia morţi la puţin timp după naştere. Soţul lui Mary Ann, William, s-a stins şi el în 1865, tot din cauza unor “boli intestinale”. Al doilea soţ al femeii, George Wald, a murit din cauza problemelor intestinale. Cei doi copii pe care Mary Ann i-a avut cu George au murit la fel, iar presa a început să investigheze atent cazul. Ziarele locale au descoperit că Mary Ann a pierdut trei soţi, un iubit, un prieten şi 12 copii, toţi murind de febră gastrică. A fost spânzurată în martie 1873, la Durham, pentru otrăvirea cu arsenic a tuturor celor menţionaţi mai sus.

Ana Pauker

Născută Hanna Rabinsohn, a fost fiica unui haham, angajatul comunităţii evreieşti care se ocupă cu sacrificare animalelor astfel încât să nu rămână nicio picătură de sânge. La cedarea Basarabiei, în 1940, ruşii capturează câţiva fruntaşi români pe care îi schimbă cu agenţii lor comunişti din România, printre care şi Ana Pauker. Ea este schimbată pe podul de la Ungheni cu un fruntaş al ţăranilor basarabeni, cunoscut sub numele de moş Codreanu.

Puterea ei a crescut atât de mult încât ruşii ar fi dorit-o pe ea la conducerea României, însă Moscova trebuia să ţină cont şi de sentimentele naţionale ale românilor, spune istoricul Dan Ravaru, pentru “Adevărul”. Prima dovadă de cruzime a Anei a fost apelul de colaborare către legionari, nimic altceva decât o plasă întinsă acestora. Cei care s-au lăsat păcăliţi au fost executaţi sau trimişi în închisoare. Însă, cele mai cunoscute crime ale sale sunt cele săvârşite împotriva ţăranilor şi a clericilor.

Aproape întreg clerul greco-catolic a fost trimis în închisoare din comanda Anei Pauker. La fel s-a întâmplat cu mii de preoţi, călugări şi călugăriţe din clerul ortodox. Ea a fost şi cea care a coordonat colectivizarea agriculturii româneşti după modelul sovietic al colhozului. Sute de mii de ţărani au fost arestaţi, numele a 50.000 dintre aceştia apărând chiar şi în documentele oficiale ale vremii.

Despre Ana Pauker s-a scris că a fost amanta lui Stalin, însă se pare că acesta a lăsat slăbiciunile deoparte când Gheorghe Gheorghiu Dej a cerut înlăturarea ei de la putere, în urma răscoalelor ţărăneşti din Moldova. A fost îndepărtată din “linia întâi” a comuniştilor, însă şi-ar fi păstrat fanatismul convingerilor până la moarte, sunt de părere istoricii români. A murit în 1960, la Bucureşti, de cancer la sân. Soţul său, Marcel Pauker, a fost executat în URSS, la 16 august 1938. Marcel Pauker a fost renumit pentru modul în care a subliniat diferenţele doctrinare dintre secţia comunistă română şi cea sovietică ucraineană. El şi-a exprimat aceste idei chiar în cadrul Congresului de la Harkov, fiind sancţionat de Comintern pentru păreri personale. În 1930 a fost trimis forţat la Magnitogorsk, în Siberia. S-a întors în 1932, dar a intrat rapid în dizgraţia lui Stalin, fiind arestat în martie 1937, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României. Pauker recunoaşte, sub tortură, acţiunile de spionaj, fiind condamnat la moarte prin împuşcare.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/