Lukașenko, mesaj pentru Putin: Noi am fost mereu împreună. Suntem ultimul bastion al civilizaţiei

 Lukașenko, mesaj pentru Putin: Noi am fost mereu împreună. Suntem ultimul bastion al civilizaţiei

Republica Belarus va continua să sprijine Rusia prin toate mijloacele şi nu va permite nimănui să rupă relaţiile ruso-belaruse, a declarat luni preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, în timpul discursului său susţinut cu ocazia Zilei Victoriei, care marchează victoria sovietică împotriva Germaniei naziste în timpul celui de-al doilea Război Mondial, informează TASS, scrie SHOK.md cu referire la digi24.

„Belaruşii nu au dreptul să nu sprijine Rusia. Noi am fost mereu împreună, am fost mereu uniţi. Şi orice aţi face voi (Occidentul), orice săgeţi aţi arunca în direcţia noastră, nu veţi reuşi să ne rupeţi în bucăţi şi să ne dezbinaţi”, a subliniat Lukaşenko.

„Belaruşii nu sunt agresori. Însă, rămânând aliat şi partener strategic al Rusiei frăţeşti, noi o vom sprijini prin toate mijloacele”, a spus liderul belarus.

Lukaşenko a mai declarat că belaruşii „împart cu ruşii povara sancţiunilor şi restricţiilor ilegale”, din cauza cărora „europenii şi americanii simpli vor avea mai mult de suferit decât au simţit deja belaruşii şi ruşii”.

Potrivit preşedintelui belarus, „autorităţile Occidentului nu le vor spune niciodată oamenilor adevărul”. „Mass-media britanice, americane, franceze continuă să-şi alimenteze auditoriul împotriva Rusiei şi Belarusiei, formând în conştiinţă o imagine falsă de agresor. Ei au în vizor unitatea noastră (între Belarus şi Rusia), ultimul bastion al civilizaţiei noastre”, a afirmat Lukaşenko, subliniind că „toată lumea occidentală luptă împotriva Rusiei în Ucraina”, în timp ce Belarus „este acuzată că sprijină Rusia”.

Lukaşenko a afirmat de mai multe ori că Moscova, care a lansat la 24 februarie invazia asupra Ucrainei, parţial şi de pe teritoriul Belarusului, a fost nevoită să acţioneze deoarece Kievul „provoca Rusia”.

Zone din Ucraina din apropierea Belarusului, inclusiv capitala Kiev, au fost sub asaltul rusesc în prima etapă a invaziei, care a început la sfârşitul lui februarie şi a urmat unor exerciţii militare comune desfăşurate de Rusia şi Belarus. Acum, în schimb, Rusia şi-a concentrat atacurile asupra regiunilor din estul şi sudul Ucrainei.

Rusia marchează la 9 mai victoria fostei Uniuni Sovietice în Al Doilea Război Mondial.

În Piaţa Roşie din Moscova, preşedintele Vladimir Putin a rostit un discurs şi a prezidat o paradă militară la Moscova unde au fost expuse trupe, tancuri şi rachete balistice intercontinentale.

Rusia îşi numeşte agresiunea militară împotriva Ucrainei drept „operaţiune specială pentru denazificarea” ţării vecine şi pentru protejarea comunităţii rusofone din estul acesteia.

Maria Palade

https://shok.md/