Va reveni la copii săi! Maia Sandu a grațiat-o pe Natalia Ursachi, condamnată la închisoare pentru o datorie

 Va reveni la copii săi!  Maia Sandu a grațiat-o pe Natalia Ursachi, condamnată la închisoare pentru o datorie

Șefa statului Maia Sandu a grațiat-o pe Natalia Ursachi, mama a cinci copii din Drochia, condamnată la închisoare pentru o datorie. Aceasta urmează să fie scutită de pedeapsă „cu perioadă de probațiune, în partea neexecutată a pedepsei stabilite”, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

Decretul în acest sens a fost semnat ieri 13 decembrie, iar astăzi publicat pe pagina oficială a Președinției.

 

” target=”_blank”>

Președinta țării Maia Sandu a declarat că în cazul femeii din Drochia, cu 5 copii, condamnată la închisoare pentru o datorie, s-a produs o injustiție. Aceasta a precizat că membrii Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate nu i-au prezentat informația completă pe acest caz. Totodată, aceasta urmează să analizeze toate informațiile primite și să ia o decizie până la sfârșitul acestei săptămâni.

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, la data de 16 noiembrie, cu părinții Nataliei Ursachi, mama celor 5 copii condamnată la închisoare după ce nu și-a achitat datoria, și cu avocatul acesteia, Iulian Rusanovschi. În următoarele zile Maia Sandu va discuta cu membrii Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pentru a examina suplimentar subiectul. Precizările au venit după ce mama Nataliei a anunțat că a fost chemată la Președinție.

Președinta țării, Maia Sandu, ar fi respins cererea de grațiere a mamei cu 5 copii, din Drochia, care a fost condamnată la 8 ani de închisoare pentru că nu a restituit un credit. Informația a fost făcută publică de către avocatul Iulian Rusanovschi, care a spus că „este trist faptul că președinta nu a intervenit în acest act de injustiție”.

„Nu a fost întrunită condiția recuperării prejudiciului, asta este o normă care este impusă de lege pentru care orice persoană care solicită grațierea să aibă la acel moment toate datoriile stinse față de partea vătămată. Nu a fost întrunită nici condiția recunoașterii vinovăției. Ursachi Natalia nu și-a recunoscut vina. În aceste condiții Comisia a considerat inoportună recomandarea grațierii”. Explicațiile au fost oferite de Ion Guzun, președintele Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate, pe marginea cazului mamei cu 5 copii din Drochia, condamnată pentru că nu a întors un credit.

Între timp, liderul PSRM, Igor Dodon a lansat o campanie de colectare de fonduri, ieri fiind deschis contul bancar pentru donații.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și