Maria Ciorici a dezvăluit de ce nu-și afișează iubitul pe rețelele de socializare

După un divorț dureros, Maria Ciorici iubește din nou. Vloggerița trăiește o poveste de dragoste alături de partenerul ei Valentin, deja de cinci luni. Aceasta a mărturisit în cadrul unui interviu că este într-o stare de euforie și nu înțelege cum pot să semene așa de tare doi oameni, scrie SHOK.md.
„Vreau să-i mulțumesc fostului meu soț că a plecat din familie și m-a făcut să divorțez, astfel eu am întâlnit omul care cred că este chiar pentru sufletul meu. El la fel iubește muzica, cântăm împreună și în curând poate vom face un duet. Eu încă nu pot să cred asta, pentru mine este un vis. Nu pot să semene doi oameni atât de tare, chiar și exterior.”, a spus Maria.
Maria a mai povestit că după despărțirea cu fostul soț și-a pierdut încrederea și îi este frică să se căsătorească a doua oară: „Atât de tare am fost friptă și îi spun, tu să nu faci așa cu mine. Eu nu credeam că o să mai pot iubi. El a făcut să simt iarăși acest sentiment, dar nu-mi poate alunga frica. Nu mai am încredere, îl rănesc așa și el obosește din cauza asta, de atatea ori îi spun. El poate vrea să mă vadă mireasă, dar eu nu vreau. Din această cauză, nu afișez nimic cu el, așa mă protejez și el nu dorește”.
Actualul partener al Marie are o relațe frumoasă și cu fica ei, Mirela „El a fost la țară să ajute părinții, respectiv a dormit acasă și Mirela îi ducea lipsa. Unde este, când va veni Valentin? ”.