Melodie rock împotriva atacurilor urşilor. Metoda inedită folosită de japonezi pentru a proteja locuitorii de urși

 Melodie rock împotriva atacurilor urşilor. Metoda inedită folosită de japonezi pentru a proteja locuitorii de urși

Poate rock and roll-ul proteja împotriva atacurilor urşilor? Asta speră cel puţin autorităţile unei regiuni din nordul Japoniei, care au comandat o melodie pentru a avertiza locuitorii cu privire la ameninţarea reprezentată de aceste animale, din ce în ce mai răspândite în zonele rurale, scrie SHOK.md cu referire la The Guardian.

„Credeţi că puii de urs sunt drăguţi?” încep versurile melodiei, pe un fundal de tobe şi de riff-uri de chitară. „Renunțați la acest mod naiv de gândire! Chiar lângă acest pui de urs este un părinte, iar el brusc vă va ataca! Mor, mor, mor – vă va ataca brusc!”, continuă versurile.

În replică la creşterea numărului de urşi din zonele rurale din nordul Japoniei, autorităţile din prefectura Iwate au comandat această piesă rock care va fi difuzată în toată regiunea.

Piesa a fost compusă şi interpretată de doi rockeri sexagenari locali şi oferă sfaturi cu privire la ce trebuie să faci atunci când te întâlneşti cu un urs, cum ar fi „să nu întorci niciodată spatele şi să fugi” sau „să faci pe mortul nu merge”.

Urşii sunt răspândiţi în Japonia şi declanşează în mod regulat vânători frenetice atunci când se aventurează în oraşe, unde au atacat şi chiar au ucis oameni.

Peste 3.300 de întâlniri cu urşi au fost raportate anul trecut în prefectura Iwate, faţă de doar 700 în 2017.

Autorităţile speră că melodia, care va fi difuzată în mall-urile locale până la 31 octombrie, va învăţa oamenii cum să se comporte atunci când întâlnesc un urs.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și