„Mergem s-o pomenim pe Andreea”. Familia Cuciuc, la mormântul fiicei sale de Blajini: Doamne, ține-o în lumină

 „Mergem s-o pomenim pe Andreea”. Familia Cuciuc, la mormântul fiicei sale de Blajini: Doamne, ține-o în lumină
0Shares

Zi grea pentru familia Cuciuc. Interpretul împreună cu soția sa merg astăzi la mormântul Andreei, fiica lor care a decedat pe data de 15 noiembrie 2024, la vârsta de 17 ani. „Doamne ține-o în lumină. Noi o să ne rugăm pentru sufletul ei de pe pământ și o să o așteptăm toată viața să o revedem”, a scris Igor Cuciuc, scrie UNIMEDIA.

„Ce grea este ziua de astăzi, Paștele Blajinilor! Mergem s-o pomenim pe Andreea Cuciuc, fiica noastră frumoasă, luminoasă care a trăit puțin și a plecat la cele veșnice prea devreme.

Doamne, ține-o în lumină. Noi o să ne rugăm pentru sufletul ei de pe pământ și o să o așteptăm toată viața să o revedem. Dumnezeu s-o odihnească”, se arată în mesajul scris de Igor Cuciuc.

Fiica interpretului Igor Cuciuc, Andreea, s-a stins din viață, pe data de 15 noiembrie 2024. Conform informațiilor publicate pe rețele de colegii fetei, aceaștia sarbătoreau Balul Bobocilor într-un local din capitală.

Am pierdut tot ce aveam mai scump. Mândria noastră frumoasă, inteligență gingașă cum să trăim fără tine!?”, a scris artistul în primul său mesaj, după tragedie.

Cu lacrimi în ochi și durere în suflet, familia, prietenii și sute de oameni, și-au luat rămas bun de la Andreea Cuciuc pe data de 18 noiembrie.

Moartea interpretei Andreea Cuciuc a zguduit o țară întreagă. „Suferim în continuare”, a mărturisit artistul Oleg Spînu și un bun prieten de al fetei, în cadrul unei ediții a proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA.

Vestea tragică despre moartea fiicei lui Igor Cuciuc, Andreea, a zguduit o țară întreagă. Colegii de breaslă ai interpretului, dar și ai fetei au împânzit rețelele cu mesaje de condoleanțe, fiind șocați de moartea tinerei. „Să cânți cu glasul tău tămăduitor până la inimile și rănile părinților”, au scris apropiații.

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a venit cu detalii pe intervenția din seara tragică. „Toate ambulanțele sunt dotate cu echipament, iar a 2-a echipă de medici a intervenit reieșind din gravitatea cazului”. Precizările au venit, după ce artistul, care și-a pierdut fiica, a menționat că „salvarea a venit peste 7 minute neechipată”, ulterior a fost solicitată o altă ambulanță, care a venit peste 20 de minute, conform spuselor interpretului.

Igor Cuciuc și-a găsit puterea de a dezvălui detaliile morții subite a fiicei sale. Printre lacrimi, artistul a mărturisit că adolescenta a avut probleme cu inima și în trecut, fiind chiar supusă unei intervenții chirurgicale în urmă cu aproximativ 5 ani.

Interpretul Igor Cuciuc mărturisește că a învățat că trebuie să „trăiască cu această dramă”, după decesul fiicei sale, Andreea. „Mă rugam: Doamne, scoate-mi durerea din sufletul meu, cumva să mă liniștesc, să pot trăi, să pot merge mai departe. Nu se întâmpla această minune”, a povestit artistul.

La mai bine de trei luni de la decesul fiicei sale, Andreea, interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, răvășit de durere, totuși a găsit puterea de a urca din nou în scenă, datorită rugăciunilor și bisericii, spune artistul. „Doar muzica mă poate salva de această durere cumplită și această suferință pe care o am în suflet”, a mărturisit cântărețul.

După o pauză îndelungată, plină de lacrimi și durere după moartea fiicei sale, interpretul de muzică populară, pe 27 februarie, Igor Cuciuc, a anunțat că revine în scenă cu un cântec, omagiu pentru Andreea Cuciuc: „Fata mea înger în cer”. „Viața e cruntă, durerea e mare, dar numai cântecul mă poate lecui și îmi dă putere să trăiesc mai departe!”, a semnat artistul.

Intepretul Igor Cuciuc mărturisește că fiica sa, Andreea, care a decedat pe 15 noiembrie 2024, iubea extrem de tare muzica și nu era zi să nu cânte la pian, să nu dirijeze sau să facă vreun cover. „Eu tot timpul îi spuneam soției: Diana, ce de bine că Andreea mi-a călcat pe urme, o să am cui să îi las cântecele mele”, a relatat artistul.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md