Ministrul Culturii confirmă sumele achitate interpreților și orchestrelor care au evoluat la „Moldova Europeană”: Numele artiștilor privați sunt hașurate
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a venit cu explicații privind cheltuielile pentru organizarea programului artistic în cadrul manifestării „Moldova Europeană” din 21 mai. Acesta a confirmat sumele făcute publice de activistul Vitalie Sprînceană, dar a precizat că numele artiștilor privați care au evoluat pe scena din PMAN au fost hașurate. „În general nu îmi place să ne uităm în buzunarul artistului, pentru că oricât de mult ar primi, valoarea artistului oricum e mult mai mare”, a precizat Prodan, citat de UNIMEDIA.
„Nu a fost un eveniment politic, în sensul dedicării lui unui partid politic, ci din contra, a fost un eveniment susținut de toate partidele proeuropene. Evenimentul s-a desfășurat în baza dispoziției prim-ministrului, iar Ministerul Culturii a avut un rol important de îndeplinit în organizarea acestui eveniment”, a subliniat ministrul.
Sergiu Prodan a confirmat că sumele publicate în mediul online sunt adevărate: „Sumele sunt adevărate, pentru că sunt bazate pe răspunsul nostru, oferit acestei asociații care a solicitat informația. Ceea ce ține de lista și atribuția unei sume către un artist sau altul e o presupunere a dânșilor, pentru că noi nu am făcut publică informația care ține de persoanele fizice sau persoanele care au activat în bază de patentă, și nici a persoanelor juridice, care au activat independent, SRL-uri etc. numele sunt hașurate. Noi am făcut publice onorariile instituțiilor publice, hașurând informația despre artiștii privați, dar nu e greu de presupus cine și cât a primit, de aceea, noi nu putem nici infirma, nici confirma adevărul sau poziția expusă în acea schemă făcută publică. Sumele sunt adevărate”.
Întrebat de ce au fost „acceptați niște artiști atât de scumpi”, minsitrul a răspuns: „În general nu îmi place să ne uităm în buzunarul artistului, pentru că oricât de mult ar primi, valoarea artistului oricum e mult mai mare. Acest eveniment s-a produs duminica, atunci când era zi liberă pentru artiști, plus acest program a necesitat repetiții suplimentare”.
„De ce Lăutarii au primit suma de 100 de mii de lei, iar Corul Radioteleviziunii doar suma de 5000 de lei? Corul a evoluat pro bono, aceste 5 mii de lei nicicum nu înseamnă onorariul, ci doar cheltuileile de transport. Au interpretat o singură piesă, Oda Europei, de Maestrul Doga, care a durat 3-4 minute, asta a fost toată prestația lor. Lăutarii sunt un colectiv de 33 de eprsoane, cu un program repetat special pentru acest eveniment, bani pe care nu îi primesc artiștii, ci instituția, ceea ce înseamnă că 20% TVA automat trebuie scăzuți. E vorba de 1000 de lei – suma pe care o va primi fiecare suplimentar la salariul subvenționat de stat. Vorbim desăre Moldova Concert, Lăutarii sunt parte componentă a Moldova Concert, care a fost și implementatorul programului”, a precizat oficialul.