Misterul „bărbatului din Etna”: Rămășițele găsite într-o peșteră ar putea fi ale unui jurnalist ucis de mafie în urmă cu 50 de ani

 Misterul „bărbatului din Etna”: Rămășițele găsite într-o peșteră ar putea fi ale unui jurnalist ucis de mafie în urmă cu 50 de ani

Poliția din Sicilia investighează dacă rămășițele umane găsite într-o peșteră retrasă din Muntele Etna sunt cele ale unui jurnalist, care a dispărut cu mai bine de 50 de ani în urmă, scrie SHOK.md cu referire la digi24.ro

Rămășițele găsite marți noapte sunt ale unui bărbat despre care se crede că a murit între anii 1970 și începutul anilor 1990. Potrivit poliției, bărbatul ar fi avut cel puțin 50 de ani, 1,7 metri înălțime și prezenta „malformații la nas și la gură”. În momentul morții, bărbatul purta pantaloni lungi de culoare închisă, un pulover de lână, o cămașă cu dungi și cravată neagră. Alături de rămășițe au fost găsite o pălărie de lână și o haină de ploaie de culoare verde închis, precum și câteva monede, un ceas Omega, un pieptene și pantofi mărimea 41.

Macabra descoperire a fost făcută de un ofițer de la poliția financiară din Catania și de câinele său în timpul unui exercițiu de antrenament care a avut loc în zonă.

„Zona este foarte izolată, mergem acolo frecvent pentru a ne antrena”, a spus Lt. Col. Massimiliano Pacetto. „Datorită câinelui am găsit rămășițele.”

Pacetto a comparat misterul – pe care presa italiană l-a poreclit „bărbatul Etnei” – cu ceva ce s-ar regăsi într-o carte scrisă de Andrea Camilleri cu Inspectorul Montalbano.

„Nu am trăit niciodată așa ceva”, a spus el. „În acest moment, toate teoriile sunt valabile și nimic nu este exclus.”

Pacetto a povestit că peștera de pe cel mai înalt vulcan activ din Europa a fost extrem de dificil de accesat și, dacă bărbatul a intrat în ea voluntar sau cu forța, este posibil ca acesta să nu fi putut ieși. Din primele cercetări, nu sunt semne că bărbatul ar fi suferit o moarte violentă.

De la descoperirea rămășițelor, poliția a primit mai multe apeluri , inclusiv de la fiica lui Mauro De Mauro, un jurnalist de investigație în vârstă de 49 de ani, care a dispărut în Palermo în septembrie 1970 și al cărui cadavru nu a fost niciodată găsit. Franca De Mauro a contactat poliția după ce a citit că rămășițele aveau malformații la nivelul gurii și nasului, pe care tatăl ei le avea din cauza unei răni suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Investigațiile privind dispariția sa au urmat mai multe piste, una dintre ele fiind că De Mauro a fost răpit și ucis de mafia Cosa Nostra, pentru că știa adevărul despre presupusa asasinare a șefului ENI, Enrico Mattei.

„Cazul De Mauro este una dintre teoriile pe care le analizăm, dar studiem și cazurile altor persoane dispărute”, a spus Pacetto. „Dar, repet, nimic nu este exclus în acest moment.”

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și