Motociclistul de 18 ani, implicat în accidentul de la Soroca, a decedat

Tânărul de 18 ani, care a intrat cu motocicleta într-un microbuz, la Soroca a decedat. Ultimele zile s-a aflat în stare gravă în secția de reanimare, dar fiindcă traumele erau incompatibile cu viața, organismul său a cedat. Informația a fost comunicată de la Spitalul Raional Soroca pentru observatorul.md.
Un tânăr, în vârstă de 18 ani, a fost transportat în spital în stare gravă, după ce s-a lovit frontal într-un microbuz. Accidentul a avut loc la data de 6 mai, în jurul orei 14:00, în localitatea Zastînca, din raionul Soroca.