Natalia Morari, noi detalii despre proiectul său media: Pe ce post de televiziune va fi difuzat

 Natalia Morari, noi detalii despre proiectul său media: Pe ce post de televiziune va fi difuzat

Natalia Morari în scurt timp revine pe ecrane. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, jurnalista anunță că „televiziunea N4 este locul unde ne vom revedea curând, dar și pe canalul meu de YouTube”. Torodată, jurnalista a precizat că va veni cu mai multe detalii despre proiect, imediat după finisarea pregătirilor tehnice.

„Noul meu proiect media, despre care am anunțat recent, a intrat în faza finală de pregătiri și ne apropiem cu pași rapizi de lansarea lui. Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați transmis mesaje de susținere, idei sau pur și simplu gândurile voastre bune. Desigur că nu au lipsit și unii care mi-au transmis gândurile lor mai puțin bune, dar asta nu e o noutate, la fel s-a întâmplat la fiecare proiect media pe care l-am creat, inclusiv atunci când am creat TV8. Noul produs mediatic va fi însă pentru toată lumea, așa că foarte curând vom avea cu toții ocazia să ne manifestăm liber în acest proiect care va încuraja dialogul, libertatea de exprimare, atitudinea critică, dar și pe cea constructivă.
Compania Media Sapiens, pe care am fondat-o în 2013, va fi cea care va produce acest proiect media. Acel tender a fost lansat pentru a identifica televiziunea potrivită unde să fie difuzat, dar și a celei mai bune soluții financiare, care ar permite, în timp, să acopere costurile de producție. Le mulțumesc tuturor televiziunilor care au transmis oferte, într-o perioadă extrem de complicată pentru piața media.
Alegerea nu a fost simplă; pe de o parte, dorim să facem un parteneriat cu o televiziune unde producția noastră să fie protejată de eventuale influențe politice. Pe de altă parte, ne dorim o colaborare cu o televiziune care să aibă o audiență potrivită formatului pe care îl vom lansa. De aceea, am decis să facem parteneriat cu o televiziune care în primul rând să ne asigure un mediu de dezvoltare și exprimare liberă, iar în al doilea rând să aibă capacitatea de a sprijini financiar dezvoltarea în timp a producției noastre”, a scris Morari pe Facebook.

Citește și