Netflix– abonamentele la care nu te-ai fi așteptat vreodată, disponibile în curând

 Netflix– abonamentele la care nu te-ai fi așteptat vreodată, disponibile în curând

După ce a anunțat niște rezultate financiare dezastruoase, Netflix încearcă să facă o treabă mai bună în a se adapta la nevoile clienților săi, scrie SHOK.md cu referire la playtech.ro.

Netflix este cel mai scump serviciu de streaming, așa a fost dintotdeauna. În timp ce HBO Max sau Amazon PrimeVideo sunt la jumătate din prețul unui abonament Netflix, compania americană a fost șocată să observe că foarte mulți utilizatori își împart contul cu prietenii și, mai mult decât atât, ajung să renunțe la el din cauza crizei financiare.

Încă de la începutul Netflix, oficialii companiei au promis că niciodată nu vei vedea reclame pe serviciul de streaming. Acum, au revenit asupra deciziei. După ce luna trecută a afirmat că va exista un abonament mai ieftin cu reclame, CEO-ul Reed Hastings a spus că acesta va fi disponibil în următorul an sau chiar peste doi ani. Acum, se pare că implementarea a fost grăbită.

Într-un document intern, trimis angajaților, s-a sugerat că abonamentul la Netflix cu reclame va fi disponibil pentru doritori înainte de finele acestui an. Conform datelor obținute de The New York Times, ar trebui să poți opta pentru el în ultimele trei luni din 2022. Tot atunci, ar trebui să fie introdusă o taxă suplimentară pentru cei care partajează contul cu persoane care locuiesc la alte adrese.

Ca argumente în fața angajaților pentru introducerea de reclame, oficialii Netflix au insistat pe faptul că există o serie stufoasă de servicii de streaming care au apelat la reclame și nu și-au diluat brandul, nu sunt mai puțin relevante. Lista include Hulu, HBO Max, Peacock.

Aceste măsuri radicale vin după publicare celor mai recente statistici referitoare la serviciul de streaming. Din câte se pare, peste 222 de milioane de locuințe au Netflix. Din păcate, mai mult de 100 de milioane de locuințe folosesc Netflix utilizând contul unui prieten, fără să plătească. Compania a început deja să experimenteze taxa suplimentară pentru partajarea parolei în Peru, Chile și Costa Rica începând cu luna martie a acestui an.

Maria Palade

https://shok.md/