Nicolas Cage a fost la un pas de a-și pierde viața. Ce a pățit celebrul actor în timpul filmărilor pentru cel mai nou film al său

În vârstă de 61 de ani, Nicolas Cage și-a construit o carieră impresionantă la Hollywood. Potrivit bazei de date IMDb, el a jucat în peste 100 de filme. De asemenea, conform The Numbers, Cage a avut roluri principale în 91 de filme, acumulând în total aproape 5 miliarde de dolari în încasări la nivel mondial. Cel mai nou rol al său, în filmul „The Surfer”, i-a cam dat palpitații. Starul a văzut moartea cu ochii, scrie protv.ro.
Unii actori de succes de la Hollywood încep să se retragă când ajung la 60 de ani, dar Nicolas Cage pare hotărât să-și reinventeze constant cariera.
„The Surfer” este un thriller psihologic, regizat de Lorcan Finnegan, unde Nicolas Cage joacă rolul principal. Filmul explorează teme precum masculinitatea toxică, obsesia și alienarea, fiind descris ca o dramă chinuitoare. Criticii au lăudat prestația intensă și imprevizibilă a lui Cage, comparând-o cu cele din filmele „Leaving Las Vegas” și „Pig”. Interpretarea sa adâncește impactul narativ al filmului, oferind o imagine tulburătoare a unui bărbat aflat pe marginea prăpastiei, scrie sfchronicle.com.
Povestea filmului
Nicolas Cage joacă rolul unui bărbat care se întoarce în orașul său natal din Australia pentru a cumpăra casa familiei sale și a petrece timpul cu fiul său adolescent. Însă, la plaja Lunada Bay, el întâmpină ostilitatea unui grup de surferi locali, conduși de Scally (interpretat de Julian McMahon), care revendică exclusivitatea asupra zonei. Această respingere brutală declanșează o spirală de degradare fizică și psihologică pentru protagonist, care ajunge să trăiască în mașina unui vagabond și să se confrunte cu propria identitate și demnitate.
Ce s-a întâmplat în timpul filmărilor
Actorul a povestit cum a trăit un moment terifiant, când a fost izbit de valurile oceanului în timpul lecțiilor de surf. Câștigătorul unui premiului Oscar a declarat recent pentru Entertainment Weekly că nu numai că a avut puțin timp la dispoziție pentru lecții de surf înainte de filmările din Australia, dar s-a confruntat și cu Mama Natură tot timpul.
„De fiecare dată când am încercat să fac surf, am fost făcut praf”, își amintea Cage. „Am făcut surf pe plaja Sunset. Când încercam să învăț, profesorul meu mi-a dat o placă scurtă. Am spus: «Uite, vreau o placă lungă. Totuși, placa mai lungă nu a fost de mare ajutor, deoarece pur și simplu am fost lovit de valurile oceanului și chiar am rămas blocat în apă la un moment dat.(…) Aș fi putut muri”, a povestit el. „Acum că am un copil mic, nu știu dacă mai vreau să o fac.” În ciuda provocărilor, însă, Cage este încă deschis să mai încerce. „Scopul”, a spus el, „este să mă pensionez, să fac surf, să beau vin roșu și să mănânc spaghete”.
Nicolas Cage, printre cei mai bine plătiți actori de la Hollywood în anii 2000
În anumite perioade ale carierei sale, Nicolas Cage a fost considerat unul dintre cei mai bine plătiți actori din Hollywood. În anii 1990 și începutul anilor 2000, Cage a fost pe val, cu roluri de succes în filme precum The Rock, Face/Off sau National Treasure. În acea perioadă, salariile sale ajungeau la zeci de milioane de dolari pe film. Recent, Cage a achiziționat o proprietate de lux în Malibu, în valoare de 10,5 milioane de dolari, consolidându-și statutul în rândul celebrităților care investesc în imobiliare exclusiviste. Această achiziție reflectă succesul său recent în carieră, în special datorită filmului său de groază “Longlegs”, care a devenit cel mai bine vândut film independent al anului, cu încasări de 100 de milioane de dolari la box office, potrivit sfgate.com.