Novak Djokovic este blocat în aeroportul din Melbourne iar guvernul local nu-l lasă să intre în Australia

 Novak Djokovic este blocat în aeroportul din Melbourne iar guvernul local nu-l lasă să intre în Australia
0Shares

Novak Djokovic este aparent blocat într-un aeroport australian după ce a ajuns în țară pentru a juca la Australian Open, turneu care i-a permis în mod controversat să participe după ce a primit o derogare de la a fi vaccinat împotriva Covid, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.

Potrivit lui Paul Sakkal, un reporter politic al ziarului australian The Age, Djokovic a aterizat în Melbourne miercuri noapte, însă nu i-a fost permis accesul în țară după ce s-a aflat că are viza nepotrivită.

The Age scrie, citând surse locale, că Djokovic are o viză care nu permite excepțiile medicale de la a fi vaccinat împotriva Covid-19, ceea ce înseamnă că nu poate intra în Australia.

Autoritățile încearcă să rezolve problema, a mai adăugat publicația, deși se pare că guvernul local din statul Victoria a respins încercările de a aproba intrarea lui Djokovic în stat.

Problemele cu viza ale lui Djokovic vin la mai mult de o zi după ce s-a anunțat că sportivul a primit o derogare medicală de la vaccinarea anti-Covid pentru a putea participa la Australian Open.

Participarea sârbului la turneu, pe care l-a câștigat de un număr record de nouă ori, este subiectul unor speculații răspândite datorate refuzului său de a anunța public dacă este vaccinat sau nu înaintea competiției.

Însă, marți a anunțat că este pe drum către Melbourne după ce a primit o derogare ce îi permite să joace. Deși nu a menționat vaccinarea, se presupune că prin exceptarea de la vaccinare confirmă că nu este vaccinat împotriva Covid.

Australian Open a declarat într-un comunicat transmis Insider că lui Djokovic i s-a permis derogarea „ca urmare a unui proces riguros de revizuire ce a implicat două comisii independente separate de experți medicali”, deși raționamentul exact nu este divulgat. Autoritățile motivează lipsa transparenței prin nevoia de intimitate în acest caz.

În mijlocul unor contestații venite din partea sportivilor și a publicului australian, ministrul de Interne al țării, Karen Andrews, a avertizat anterior că autoritățile de la frontieră l-ar putea opri pe bărbatul de 34 de ani la intrarea în țară.

„Orice individ care caută să intre în Australia trebuie să se conformeze cu cerințele noastre stricte de la frontieră”, a transmis Andrews, miercuri, într-un comunicat.

„În vreme ce guvernul din Victoria și Tennis Australia permit unui jucător nevaccinat să participe la Australian Open, Guvernul Australiei va aplica cerințele de la granița australiană”.

Regulile de la granița Australiei prevăd ca vizitatorii străini să poată intra în țară doar dacă sunt vaccinați cu schema completă sau au o derogare individuală.

Excepțiile menționate pe site-ul guvernului includ, însă nu se limitează la cei care furnizează „servicii medicale critice sau specializate”, persoanele care călătoresc din „motive de compasiune” și cetățeni străini „a căror intrare în Australia ar fi în interesul național”.

„Dacă individul care sosește nu este vaccinat, trebuie să furnizeze dovezi acceptabile că nu pot fi vaccinați din motive medicale pentru a putea accesa aceleași condiții de călătorie precum persoanele vaccinate”, a mai precizat Andrews.

„Forțele Australiene de la Frontieră vor continua să asigure că cei care ajung la graniță se conformează cu cerințele noastre stricte. Niciun individ care participală la Australian Open nu va primi tratament special”.

Jaala Pulford, membră a Consiliului Legislativ din Victoria și ministru în guvernul local, a scris pe Twitter că „guvernul federal a întrebat dacă vom sprijini viza lui Novak Djokovic pentru a intra în Australia”.

„Nu vom oferi sprijinul pentru o viză individuală în cazul lui Novak Djokovic pentru a participa la Australian Open 2022.

Am fost întotdeauna clari în privința a două puncte: aprobarea vizelor este o chestiune care ține de guvernul federal iar derogările medicale țin de doctori”, a mai afirmat aceasta.

Și premierul australian Scott Morrison a declarat miercuri că Novak Djokovic trebuie să dovedească faptul că are o derogare medicală reală de la vaccinarea împotriva COVID când va ateriza în Australia sau va fi urcat „în următorul avion spre casă”.

0Shares