„Nu-mi înving fricile, dar mă sinucid”: Iuliana Beregoi a sărit în gol, de la 4 mii de metri

 „Nu-mi înving fricile, dar mă sinucid”: Iuliana Beregoi a sărit în gol, de la 4 mii de metri

Recent, Iuliana Beregoi și-a sărbătorit majoratul. De ziua sa, interpreta a avut parte de multe surprize, însă una din ele, Iuliana o v-a ține minte pentru toată viața. Aceasta a sărit în gol cu parașuta de la 4 mii de metri, scrie SHOK.md.

Interpreta a publicat momentul pe blogul său, acolo unde a povestit că cei care i-au organizat surpriza au fost chiar managerii ei. „Dacă acum doi ani, Iuliana a băut apă din piscina lui Dorian Popa, în acest an îi pregătim ceva mai special. Pentru asta suntem aici, ca să o construim o Woman Power”, au menționat managerii interpretei.

Managerii au păcălit-o pe Iuliana că o duc într-o cameră cu insecte, și acolo vor pune toate insectele pe ea.

„Nu-mi înving fricile, dar mă sinucid. E ca și cum m-aș duce să-mi bat joc de inima mea. Mai bine urcă un păianjen mare pe mine decât gândacii ăia”, s-a indignat Iuliana Beregoi.

Când au ajuns la destinație, artista a fost șocată de surpriza acestora.

„Am să sar cu parașuta, în sfârșit, abia așteptam. Vreau sa mulțumesc enorm familiei mele de la MixtonMusic pentru acest cadou extraordinar, pe care nu o să-l uit niciodată”, a declarat Iuliana.

Interpreta a fost foarte entuziasmată când a aterizat pe pământ: „A fost prea frumos, jur. Când am sărit nu puteam să respir. A fost foarte mișto. Mi-a plăcut când am căzut în gol fără parașută. E cel mai frumos cadou, jur. Cea mai frumoasă experiență, e așa o eliberare, te simți așa liber, fără nici o responsabilitate”, a povestit vedeta.