O adolescentă, lovită mortal de un tren la Florești: Ar fi fost cu căștile în urechi și traversa în loc interzis
O minoră de 17 ani a murit, după ce a fost lovită de un tren în timp ce traversa calea ferată neregulamentar la Florești, în această dimineață. În momentul traversării minora avea căștile în urechi. Poliția a fost sesizată de către un angajat al Căii Ferate, scrie UNIMEDIA.
„În acest context, reamintim părinților să poarte discuții cu copiii despre importanța respectării regulilor de circulație. Telefonul mobil și muzica din căști îți pot distrage atenția! Muzica, apelurile telefonice, schimbul de mesaje ne captează total atenția, prin distragerea auditivă pietonul nu mai percepe sunetele traficului rutier ori semnalele speciale de avertizare sonoră folosite de autovehicule. Pune stop activităților de moment și ascultă „zgomotul străzii”! Fii atent când traversezi!”, anunță poliția.