O femeie însărcinată din Florida, fără casă, a fost împușcată în cap în timp ce dormea în mașină alături de cei trei copii ai săi

 O femeie însărcinată din Florida, fără casă, a fost împușcată în cap în timp ce dormea în mașină alături de cei trei copii ai săi
0Shares

O femeie însărcinată, fără casă, a fost împușcată în cap, miercuri dimineață, în timp ce dormea alături de cei trei copii ai săi și tatăl lor în mașina familiei, în Florida.

Familia dormea în mașină, vis a vis de un complex de recreație, în Tampa Bay, atunci când tatăl copiilor a observat farurile unei mașini de culoare închisă care s-a oprit în fața mașinii lor, potrivit nypost.com.

Din mașina respectivă s-au tras focuri de armă direct spre familie. Șoferul a părăsit locul faptei imediat.

Mama însărcinată, în vârstă de peste 20 de ani, a fost împușcată în cap, însă viața ei nu este pusă în pericol în acest moment.

Tatăl alături de cei trei copii – o fetiță de nouă ani, un băiat de patru ani și o fetiță de trei ani – nu au fost răniți.

Atacatorul încă nu a fost prins, iar poliția a transmis că atacul pare să fi fost întâmplător.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md