O femeie și-ar fi omorât tatăl, la Florești: Crima s-ar fi produs în urma unui scandal în familie

Un băbat din Florești ar fi fost omorât de fiica sa în urma unui conflict de familie. Potrivit informațiilor, femeia a fost reținută, scrie UNIMEDIA.
„Ieri, în jurul orei 15:30, Poliția din Florești a fost sesizată despre faptul că, într-o gospodărie din orașul Florești, a fost depistat un bărbat cu o plagă în regiunea toracelui.
La fața locului s-a deplasat grupa operativă, iar în urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că, în urma unui conflict izbucnit între un bărbat și fiica acestuia, femeia i-ar fi aplicat o lovitură cu un obiect ascuțit în zona cutiei toracice. Victima, în vârstă de 60 de ani, a decedat până la sosirea echipajului medical.
Femeia, în vârstă de 36 de ani, a fost reținută pentru 72 de ore, fiind bănuită de comiterea infracțiunii de omor. Pe caz a fost inițiat un proces penal, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite în cadrul anchetei”, a declarat pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Florești, Lilia Harea.