O tânără de 20 ani a fost torturată, iar apoi ucisă în faţa copilului său

 O tânără de 20 ani a fost torturată, iar apoi ucisă în faţa copilului său

Guvernul grec a oferit o recompensă de 300.000 de euro pentru găsirea indivizilor care au ucis o studentă de origine britanică în casa ei de lângă Atena, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.

Recompensa a fost anunțată la câteva ore după ce Caroline Crouch, în vârstă de 20 de ani, a fost sugrumată în fața fiicei sale de către bandiți înarmați, care l-au legat de un scaun pe soțul ei, Babis Anagnostopoulos, după ce au intrat în casă. Intrușii au ucis și câinele familiei și l-au atârnat de o balustradă, relatează The Guardian.

Ministrul grec pentru protecția cetățenilor a declarat că întreaga țară este afectată de această crimă. „Suntem cu toții zguduiți, eu personal sunt zguduit”, a declarat Michalis Chrisochoidis. „Rareori întâlnim o astfel de crimă brutală în Grecia”.

Se presupune că tânăra a fost torturată timp de o oră, fiind astfel constrânsă să dezvăluie locul unde erau ascunși banii și bijuteriile. Anchetatorii cred că bandiții au plecat din casă cu cel puțin 15.000 de euro, bani ascunși în cutia unui joc de societate.

Presa greacă scrie că Anagnostopoulos, pilot de elicopter, în vârstă de 32 de ani, a fost forțat să o asculte pe soția lui care striga după ajutor. Bărbatul a reușit să se elibereze și să alerteze autoritățile.

Cum s-a desfășurat atacul

Atacul a avut loc la ora 4.30 dimineața. Trei bărbați mascați au pătruns în casă, în timp ce altul stătea afară, de pază. „M-am trezit brusc cu ei în fața mea”, a declarat soțul tinerei ucise la poliție, potrivit presei locale. „Îndreptau armele din mâinile lor când spre mine, când către bebeluș… Mă tot întrebau: unde sunt banii? Le-am spus unde i-am ascuns.”

Cumpărasem un teren și aveam în casă bani pentru lucrările inițiale. Am auzit-o pe soția mea, care era legată în pat, strigând încontinuu după ajutor. I-am implorat să nu ne facă rău”, a mai spus bărbatul.

Caroline Crouch, fiica unui cuplu britanic care se mutase pe insula greacă Alonissos când ea era mică, dormea ​​cu bebelușul ei de 11 luni într-o zonă de mansardă a locuinței când bandiții au intrat. Un ofițer de poliție a spus că există semne că tânăra a opus rezistență.

Autoritățile elene au declarat că rudele sunt în stare de șoc și primesc sprijin psihosocial.

Două unități de poliție specializate au fost detașate pentru a investiga crima și ancheta se concentrează în momentul de față pe imagini surprinse de camere de supraveghere aflate în locuri pe care cei doi tineri le-au frecventat, întrucât există suspiciunea că au fost urmăriți de autorii atacului câteva zile.

Recompensa este extrem de neobișnuită în Grecia, potrivit presei locale. Au mai existat doar patru situații în care autoritățile au oferit recompende în cazuri de terorism sau pentru prinderea unor criminali înrăiți.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și