O tânără de 21 de ani a murit, după ce a urcat la volanul unui Volkswagen, fără permis, și s-a izbit de un copac. Pasagerul său, spitalizat în stare gravă

 O tânără de 21 de ani a murit, după ce a urcat la volanul unui Volkswagen, fără permis, și s-a izbit de un copac. Pasagerul său, spitalizat în stare gravă
0Shares

Un accident tragic a avut loc ieri după-amiază pe traseul național R-16 Ungheni–Sculeni, între localitățile Blîndești și Sculeni. O tânără de 21 de ani, din satul Săghieni, și-a pierdut viața după ce a provocat un accident rutier, scrie UNIMEDIA.

„Poliția din Ungheni a fost sesizată, ieri, în jurul orei 15:20, despre producerea unui accident rutier pe traseul național R-16 Ungheni–Sculeni, între localitățile Blîndești și Sculeni.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că o tânără de 21 de ani, locuitoare a satului Săghieni, care nu deținea permis de conducere, se deplasa la volanul unui Volkswagen în direcția municipiului Ungheni. Aceasta a pierdut controlul asupra mașinii, a derapat și a fost proiectată pe sensul opus, tamponându-se într-un copac de pe marginea carosabilului.

În urma impactului, tânăra a decedat înainte de sosirea echipajului medical, iar pasagerul din mașină, un bărbat de 31 de ani, a fost transportat la Spitalul din Bălți, prezentând multiple traumatisme.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor”, se arată într-un comunicat emis de IGP.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md