O vedetă de la Hollywood, prinsă în mijlocul războiului: Cum a fost scoasă din Israel „pe furiș”
O vedetă de la Hollywood, prinsă în mijlocul războiului: Cum a fost scoasă din Israel „pe furiș”

Venită să sărbătorească Săptămâna Pride, Caitlyn Jenner a fost nevoită să se ascundă în refugii antiaeriene din Tel Aviv, în timp ce rachetele iraniene zguduiau orașul. Fotografia care o surprinde bând vin alături de un influencer israelian a făcut senzație în online. După o săptămână tensionată, vedeta a părăsit Israelul pe o rută surpriză, traversând granița terestră către Iordania, în ciuda închiderii spațiului aerian, scrie Can Can.
După o săptămâna tensionată, pe fondul conflictului militar dintre Israel și Iran, Caitlyn Jenner a reușit să părăsească țara. În ciuda închiderii spațiului aerian israelian din cauza atacurilor cu rachete, vedeta a părăsit Israelul printr-o trecere terestră în Iordania. Potrivit Ministerului Transporturilor din Israel, frontiera terestră folosită de Jenner rămâne deschisă. Iordania și-a închis intermitent spațiul aerian în timpul atacurilor iraniene.
Jenner s-a declarat „prietenă, avocată și aliată” al israelienilor, într-un mesaj transmis pe platforma de socializare X, postat sâmbătă seara, înainte ca Iranul să înceapă cele două atacuri.
„Ce modalitatea incredibilă de a sărbători Șabatul. Sunt aici în Israel, Tel Aviv, alături de voi toți. Vom învinge și vom elibera sărmanul popor iranian ținut ostatic de teroriști”, a transmis vedeta, conform ziarului The Times of Israel.
Jenner a ajuns pe aeroportul Ben Gurion joi dimineața, înainte de a participa la parada Pride, programată vineri, unde urma să fie invitată de onoare. Totuși, în acea noapte, Jenner a fost nevoită să se adăpostească într-un refugiu antiaerian din Tel Aviv, unde a fost fotografiată bând un pahar de vin alături de un influencer israelian.
Ce mesaje a transmis Caitlyn pe timpul atacurilor
„Ce ați făcut în timpul alertelor, pentru că eu beau vin cu Caitlyn” a postat influencerul Regev Gur. Postarea cu cei doi a fost ștearsă ulterior.
Mai târziu în acea noapte, Jenner a postat pe platforma X o fotografie cu interceptoare și rachete care străbăteau cerul orașului Tel Aviv.
„Noapte liniștită în Tel Aviv. Rugați-vă pentru noi toți. Vom învinge. Sunt fericită să fiu alături de Israel astăzi, acum mai mult ca niciodată”, a afirmat Jenner.
La scurt timp după sosirea în Israel și înainte de atac, Jenner a vizitat comunitățile afectate de masacrul comis de Hamas de pe 7 octombrie 2023.