Omorul Anei-Maria, tânăra însărcinată din Orhei, a ajuns în Parlament: „A murit doar pentru că este femeie”

 Omorul Anei-Maria, tânăra însărcinată din Orhei, a ajuns în Parlament: „A murit doar pentru că este femeie”
17Shares

Cazul omorului cu cruzime deosebită al tinerei Ana-Maria, însărcinată în luna a 6-a, a ajuns și în Parlament. Vicepreşedinta Legislativului, Doina Gherman, și-a exprimat solidaritatea cu familia fetei și a anunțat că la 30 aprilie, vor avea loc audieri publice privind „răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave”. „Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”, a subliniat Gherman, scrie UNIMEDIA.

„În contextul cazului tragic, soldat cu decesul victimei Ana-Maria, anunț audierile publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave, care vor avea loc în incinta Parlamentului, în data de 30 aprilie, ora 13:00.

În ultimii ani, chiar dacă RM a întreprins pași importanți în ceea ce privește asigurarea și protejarea drepturilor victimelor violenței în familie, dar și a infracțiunilor privind viața sexuală, se atestă că în cazul comiterii unui omor asupra femeiii, comis inclusiv în contextul unui act de violență în familie, act de violență sexuală, ură sau misoginie, cadrul normativ oferă o abordare generală, lipsită de individualizare, bazată pe caracteristici distincte.

În 2022, 24 de femei și-au pierdut viața, iar în 2023 au fost înregistrate 21 de cazuri de acest gen. Pornind de la importanța și sensibilitatea subiectului, facem apel către toate părțile interesate, în vederea necesității definirii juridice a fenomenului de femicid și măsurile care urmează a fi întreprinse, pentru protecția femeilor și fetelor din RM.

Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie. Fiecare femeie din RM are dreptul să trăiască în siguranță, fie acasă, fie la muncă, fie pe stradă sau în orice alt loc. Ne exprimăm solidaritatea cu familia Anei-Maria, dar și cu toate femeile vicitime ale violenței în bază de gen și reconfirmăm angajamentul în lupta cu violența sub orice formă. Pe această cale invităm toate autoritățile responsabile, instituțiile publice, reprezentanții societății civile și partenerii de dezvoltare să participe la audierile publice”, a punctat Doina Gherman.

Tânără a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din oraș la data de 12 aprilie, ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Astfel, Poliția a solicitat ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.

Ana-Maria Guja era însărcinată în a 6-a lună. Despre aceasta a declarat o rudă a acesteia într-un mesaj pe rețele.

Momentul în care tânăra a urcat într-un automobil a fost surprins de camerele de supraveghere.

Ion Mocanu, iubitul Anei, a făcut declarații despre ce a discutat cu fata, înainte ca aceasta să dispară. Mai mult, tânărul a arătat ultimul mesaj al Anei în care aceasta spune că a urcat într-o mașină, după ce Ion i-a scris că vine un amic de al său să o ia și să o ducă la camin.

Oamenii legii au anunțat că, șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută din Orhei a fost reținut. Bărbatul nu colaborează cu ancheta.

Totodată, șoferul mașinii ar fi declarat polițiștilor că fata ar fi coborât la marginea drumului imediat după ce și-a dat seama că a urcat într-o mașină străină, iar el și-a continuat drumul.

Conducătorul Fordului „este fost polițist, care a mai activat la Penitenciarul Nr.10 de tip semiînchis. Acesta a fost părăsit de soție, este șomer, iar în ultima perioadă consuma alcool în exces și era agresiv”. Totodată, bărbatul refuză să conlucreze cu poliția.

Acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA, de către Violina Moraru, consultantă a Procurorului, responsabilă de comunicare cu mass-media.

Pe 19 aprilie, poliția a comunicat că au apărut noi circumstanțe pe caz, care au determinat să se extindă căutările și în raionul Telenești.

Oamenii legii au identificat un potențial martor important pe acest caz. Potrivit camerelor de monitorizare a traficului, suspectul a fost surprins cu o tânără în mașină, înainde de a fi reținut.

Ana-Maria Guja, tânăra însărcinată de 19 ani, dispărută din data de 12 aprilie a fost găsită, moartă.

Fratele bărbatului reținut pentru omorul Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, afirmă că acesta este nevinovat. Bărbatul a postat mai multe comentarii pe rețele, în care îi ia apărarea suspectului.

Totodată, Procuratura urmează să dispună expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul șoferului reținut, precum și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte.

Procuratura Generală a venit cu detalii din ancheta pe omorul tinerei însărcinate de la Orhei. Astfel, PG anunță că vor fi audiați în calitate de martori deținătorii de construcții temporare din adiacentul locului depistării cadavrului, inclusiv cu dispunerea altor acțiuni relevante, după caz.

Cauza prealabilă a decesului Anei-Maria ar fi trauma cranio-cerebrală deschisă. Surse din cadrul Centrului de medicină legală au declarat pentru ZdG că pe corpul tinerei însărcinate, au fost depistate mai multe semne de tortură.

Ana-Maria Guja, tânăra de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, a fost petrecută pe ultimul drum.

Procurorul General interimar, Ion Munteanu, confirmă cauza care a dus la decesul Anei-Maria, tânăra însărcinată, dispărută pe 12 aprilie și găsită moartă pe data de 20 aprilie, la câțiva kilometri de casa șoferului în mașina căruia aceasta a urcat.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, susține că Ana-Maria, tânăra însărcinată din Orhei, care a fost omorâtă, a ieșit „pe propriile picioare” din casa individului care a răpit-o.

Mai multe organizații non-guvernamentale, care oferă servicii și asistență femeilor trecute prin violență, au organizat o măsură în fața Guvernului Republicii Moldova pentru a cere dreptate în cazul Anei-Maria, tânăra omorâtă din Orhei.

După cazul cutremurător cu omorul Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, care a fost găsită moartă la Telenești, la 8 zile după dispariție, în spațiul public au apărut zvonuri că principalul suspect, Gheorghe Cotorobai, ar fi comis și crima odioasă de la Durlești din 2011. Atunci, doi tineri, Olguța și Ilie, au fost găsiți împușcați într-o mașină, pe un câmp, iar ucigașul nu a fost identificat nici până în ziua de astăzi. În acest context, șeful Inspectoratului General al Poliției a menționat că poliţistii examinează și paliera infracțiunii date. „Nimic nu este exclus, absolut toate versiunile sunt în regim de lucru”, a declarat Cernăuțeanu.

Cazul Anei-Maria, tânăra ucisă din Orhei, reconfirmă gravitatea violenței față de femei și fete în țara noastră, declară Centrul Internațional „La Strada Moldova”. Potrivit reprezentanților Centrului, această tragedie „a scos la suprafață câteva probleme sociale și sistemice ale societății în care trăim”.

Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu declară că omorul Anei-Maria a fost săvârșit la o oră distanță, după ce iubitul acesteia a sesizat oamenii legii. „Cu părere de rău crima a fost săvârșită mult mai rapid”, a declarat Cernăuțeanu.

17Shares

Aura Mereuta

https://shok.md