Papa cere „toleranţă zero” faţă de abuzurile sexuale în Biserica Catolică: „Vă rog să nu muşamalizaţi această realitate”

 Papa cere „toleranţă zero” faţă de abuzurile sexuale în Biserica Catolică: „Vă rog să nu muşamalizaţi această realitate”

Papa Francisc a solicitat o abordare „zero toleranţă” asupra abuzului minorilor în Biserica Catolică, la o întâlnire a ordinelor religioase organizată la Vatican, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.

„Vă rog să nu muşamalizaţi această realitate”, a spus papa, subliniind că oamenilor nu trebuie să le fie ruşine să scoată la iveală cazuri de abuz şi că mutarea abuzatorilor de pe un continent pe altul nu rezolvă problema, scrie Agerpres.

Biserica Catolică a fost zguduită în mod repetat de apariţia cazurilor de abuzuri sexuale. În Germania, Arhiepiscopia de München şi Freising, ca şi Arhiepiscopia de Köln, s-au aflat în centrul unui scandal, modul în care au fost tratate acuzaţiile de abuz aflându-se de asemenea în centrul atenţiei.

În Franţa, o comisie a fost înfiinţată pentru a investiga abuzurile sexuale în cadrul Bisericii. Potrivit unui studiu prezentat în octombrie 2021, aproximativ 216.000 de copii şi adolescenţi au fost abuzaţi sexual de preoţi ai Bisericii Catolice începând din anii ’50.

Citește și