Peste 150 de oameni sunt dați dispăruți și probabil s-au înecat, după ce un vas supraîncărcat s-a scufundat în Nigeria

 Peste 150 de oameni sunt dați dispăruți și probabil s-au înecat, după ce un vas supraîncărcat s-a scufundat în Nigeria

Zeci de oameni sunt dați dispăruți și se crede că au murit, în Nigeria, după ce un vas care transporta aproximativ 200 de pasageri s-a rupt în două și s-a scufundat într-un râu din nord-vestul țării, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.

Majoritatea pasagerilor erau femei și copii care călătoreau din statul Niger în statul Kebbi. Cel puțin 20 de pasageri ar fi fost salvați, au anunțat autoritățile, care susțin că tragedia s-a produs pentru că vasul era încărcat peste limita admisă.

Scafandrii și echipele de intervenție încercau să salveze și alte persoane din râul Niger, a declarat un oficial local pentru BBC.

Președintele Muhammadu Buhari a descris accidentul drept „devastator” și a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

„Doar 20 de oameni au fost salvați, patru au fost găsiți morți și restul de 156 de pasageri sunt dați dispăruți și se crede că se află pe fundul râului”, a declarat pentru AFP Yusuf Birma, manager local al Autorității căilor navale din Nigeria.

Abdullahi Buhari Wara, șeful autorităților locale din districtul Ngaski, a declarat pentru AFP că supraîncărcarea este cauza accidentului. Vasul transporta și saci de nisip de la o mină de aur, potrivit acestuia.

Qasimu Umar Wara, un localnic din orașul Wara, a spus că cinci cadavre au fost recuperate, însă probabil altele vor ieși la suprafață în zilele următoare. Vasul era supraîncărcat, spune el: „Fratele meu este printre cei dispăruți. Acesta e cel mai grav accident naval petrecut vreodată în apele acestea”.

Accidentele navale pe râul Niger sunt frecvente, principala cauză fiind supraîncărcarea, precum și lovirea trunchiurilor de copaci aflați pe fundul apei.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și