Platon-pianistul, visul spulberat al omului de afaceri: Cântai acum prin barurile din Londra

Omul de afaceri, Veaceslav Platon, visa să devină pianist când era copil. „Repetam mult și voiam, într-adevăr, să fac carieră în muzică. Bine, la o anumită etapă a vieții. Timp de vreo cinci ani”, a spus Platon în ultimul interviu realizat de Natalia Morari.

– Cine visa să ajungă băiatul de la Căușeni, Slava Platon, când va fi mare?

– Pianist!

– Nu mai spune!

– Serios. Voiam să intru la conservator. Repetam mult și voiam, într-adevăr, să fac carieră în muzică. Bine, la o anumită etapă a vieții. Timp de vreo cinci ani.

– Noi am văzut cu toții cum cânți. Dacă cineva nu crede, putem pune acel video. Dar voiai, la modul serios să ai o carieră muzicală?

– Da. Mama m-a dus, la început, la Școala Muzicală, la acordeon. Cântam la acordeon, pentru că nu erau locuri la pian. Deci, am mers la acordeon, am studiat doi ani, iar apoi am întrebat dacă pot să exersez și la pian. Ei mi-au zis: „Dar ai pianul la facultativ”. Zic: „Nu. Vreau să mă ocup serios de studierea la pian”. Și eu am trecut în cinci ani, chiar dacă era un curs de șapte ani, am trecut cursul de pian în decurs de cinci ani.

– Și de ce n-ai ajuns pianist? Soarta ar fi avut o cu totul altă întorsătură. Cântai acum prin pub-urile din Londra…

– Da. „Murka”! Deci… Cum a fost?! Odată cu mama și noul ei soț, încă era perioada sovietică, am mers la odihnă în Crimeea. Acolo întâmplător am făcut cunoștință cu o familie din Sankt-Petersburg, pe atunci Leningrad. Nenea Iura era candidat în științe tehnice, proiecta submarine atomice și noi permanent jucam cu el șah. El m-a întrebat: „Cine vrei să fii în viață?”, eu zic: „Eu cânt la pian și vreau să fiu pianist”. El mă întreabă: „Dar ai auz muzical ideal?!” Spun: „Nu, dar voi obține prin efort”. Adică, voi înlocui una cu alta. El spune: „Nu e corect așa. Trebuie să înțelegi că mulți ca tine acum, dar prin efort și un auz muzical perfect, la fel vor obține. Și oricum te vor întrece. Pentru că această calitate ți se dă de la natură și dacă n-o ai, n-o s-o poți înlocui cu nimic. Deci, nu vei fi în concurență cu ei. Vei ajunge să-ți închei cariera într-un pub (așa cum te-ai exprimat tu), într-o încăpere plină de fum, în care vei interpreta până la cinci dimineața, într-o cămașă cu gulerul murdar, unde un caucazian sau un oarecare speculant îți va pune zece ruble și îți va comanda ceva la bis, „Murka” și așa mai departe. Asta e tot ce te așteaptă!”. Eu am stat, m-am gândit așa și am decis că, într-adevăr, așa este.

– E normal să-i zici unui copil de 12-13 ani: „Nu mai visa. Visul tău e timp pierdut. Ia și fă altceva”?!

– Absolut, cred eu. Hai să luăm așa… Ar fi fost mai bine ca la 40 de ani să fi intrat într-un tunel din care nu e nicio ieșire?! Și abia la 40 de ani să-mi dau seama că am făcut o greșeală?! Sau, un om cu o experiență colosală, îmi zice: „Prietene, nu merge în direcția ceea. N-o să ai ieșire de acolo. Te vei rătăci și te vei pierde. Mai bine mergi încolo, unde e totul corect.

– Regreți acum că l-ai ascultat pe el și ți-ai schimbat…

– Ba dimpotrivă! Îi sunt foarte recunoscător. Eu am calculat și, într-adevăr, mă trăgea mult atunci domeniul social. Am fost „informator politic” în școală.

– Da în ce moment ai înțeles că, totuși, ceea ce se vorbește la televizor și la orele de „Informare politică”, nu neapărat corespunde realității?

– Asta a fost atunci când am făcut cunoștință cu tine!