Prințesa Charlene de Monaco a fugit din nou din Principat! Unde se ascunde soția Prințului Albert

 Prințesa Charlene de Monaco a fugit din nou din Principat! Unde se ascunde soția Prințului Albert

Viața de familie a lui Albert de Monaco și a Prințesei Charlene nu este deloc una simplă. Revenită în Principat în urmă cu foarte puțină vreme, se pare că soția Prințului Albert de Monaco a decis să plece din nou într-o scurtă vacanță singură, fără soț și copii, scrie SHOK.md cu referire la click.

Prințesa Charlene de Monaco a plecat din nou din Principat. Fosta sportivă de performanță a zburat la Nisa pentru un control medical și nu s-a mai întors acasă. În schimb, a ales să se refugieze în Corsica, pentru o perioadă nedeterminată de timp, conform unor publicații italiene.

În urmă cu puțin timp, se zvonea că Charlene face presiuni imense asupra soțului său pentru a părăsi Monaco și a trăi o viață liniștită, departe de privirile curioșilor. Conform publicațiilor străine, prințesa este foarte numulțumită de faptul că, în lipsa sa, sora Prințului Albert s-a ocupat de educația gemenilor, de doar șapte anișori, și le-a prezentat o serie de idei cu care ea nu este de acord.

În aceste condiții, Charlene i-a sugerat lui Albert să lase Monaco în spate pentru a se muta într-o zonă mai liniștită, precum Elveția. Suveranul nu este încântat de sugestia partenerei sale de viață și amână să ia o decizie.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și