Procurorul care a provocat carnagiul de la Bahmut rămâne în funcţie. CSP a respins demersul de suspendare

 Procurorul care a provocat carnagiul de la Bahmut rămâne în funcţie. CSP a respins demersul de suspendare
26Shares

Dumitru Triboi, procurorul șef al Procuraturii Ungheni, investigat în cazul accidentului de la Bahmut, în care au murit 4 persoane, membri ai aceleiași familii, rămâne din funcție. O decizie în acest sens a fost luată de membrii CSP, cu paritate de voturi, scrie UNIMEDIA.

Demersul de suspendare, înaintat de Procurorul General interimar, Ion Munteanu, a fost respins în ședința de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor.

„A respinge demersul Procurorului General interimar de a elibera acordul în vederea suspendării din funcţia de procuror şef al Procuraturii Ungheni, a domnului Dumitru Triboi. A remite prezenta hotărâre Procurorului General interimar pentru informare. A remite copia de pe prezenta hotărâre procurorului care exercită urmărirea penală pentru anexare la cauza penală, iar domnului Dumitru Triboi – pentru informare”, a menționat președinta CSP, Angela Motuzoc.

Accidentul teribil s-a produs în seara de 20 octombrie, în regiunea satului Bahmut din raionul Călărași.

Patru persoane au decedat, toate fiind membri ai aceleiași familii, printre acestea și un copil, în urma teribilului accident, a anunțat Poliția.

Șoferul mașinii implicate în accident ar fi șeful Procuraturii Ungheni.

Procuratura Generală a confirmat că la volanul automobilului care a provocat accidentul de la Bahmut se afla un procuror. Acesta a fost reținut, urmând ca procurorii să solicite aplicarea arestului preventiv.

Pe faptul accidentului a fost pornită o cauză penală, iar pentru că la volanul automobilului se afla un procuror, urmărirea penală a fost pornită de către Procurorul General interimar.

Procurorul investigat în cazul accidentului de la Bahmut, Călărași, în care au murit 4 persoane, membri ai aceleiași familii, va petrece în arest următoarele 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Rudele familiei susțin că procurorul care se afla la volan avea viteză excesivă și cer dreptate. „Nouă nu ne trebuie bani, nu ne trebuie nimic, măcar adevărul”, au declarat acestea.

Procurorul de la volanul automobilului, ce a provocat carnagiul, continuă să fie cercetat în stare de arest preventiv, după ce Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților învinuitului. Anunțul a fost făcut de PCCOCS, pe 30 octombrie curent.

26Shares

Aura Mereuta

https://shok.md