Protest la Bălți, în susținerea medicului urolog Sergiu Cozub, condamnat la pușcărie. Soția sa, în lacrimi: Toată viața și-a dedicat-o salvării oamenilor
Magistrații de la Curtea de Apel Bălți au pronunțat, pe 6 noiembrie, o decizie definitivă în cazul medicului urolog Sergiu Cozub de la Spitalul Clinic Bălți. Acesta a fost acuzat de neglijență medicală în tratamentul pacientului Vitalie Spatari, șeful Secției Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți, care a decedat în urma unor complicații grave, inclusiv septicemie, în anul 2019. Instanța a respins apelurile și l-a condamnat pe medic la doi ani de închisoare, cu interdicția de a practica medicina timp de trei ani, precum și cu obligația de a plăti daune civile semnificative familiei victimei, transmite nordnews.
Potrivit deciziei, cazul implică multiple încălcări ale protocoalelor medicale în timpul tratamentului oferit de Cozub. Acestea includ diagnosticul tardiv și incorect al unui abces retroperitoneal și nerespectarea măsurilor adecvate pentru controlul infecției, ceea ce ar fi dus la agravarea stării pacientului și la complicații ireversibile. Instanța a constatat existența unei legături directe de cauzalitate între acțiunile medicului și decesul pacientului.
De cealaltă parte, soția medicului Sergiu Cozub contestă decizia justiției și apără nevinovăția acestuia, într-un mesaj video postat pe rețele: „Expertiza medicală a fost falsificată, iar instanța nu ne-a acceptat solicitarea privind efectuarea unei expertize independente”.
Dana Cozub anunță, pentru astăzi, un protest de susținere în fața Spitalului Clinic din Bălți.
Hotărârea Curții de Apel Bălți poate fi contestată în termen de două luni, la Curtea Supremă de Justiție.
În prezent, Sergiu Cozub se află în arest, fiind reținut în izolatorul Inspectoratului de Poliție Bălți, urmând să fie transferat într-un penitenciar.
Vitalie Spatari a fost șeful Secției Urmărire Penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți.