Ucraina a intrat în stare de război: Rada a aprobat solicitarea lui Zelenski

 Ucraina a intrat în stare de război: Rada a aprobat solicitarea lui Zelenski
Rada Supremă a votat pentru introducerea legii marțiale în Ucraina. Anunțul a fost făcut de mai mulți deputați pe conturile lor de Telegram, scrie presa din Ucraina, cu referire la unimedia.

„300. A fost introdusă legea marțială”, a scris Yaroslav Zheleznyak.

De asemenea, deputata Elena Shulyak a spus că „Rada Supremă a sprijinit introducerea legii marțiale”.

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a avut o primă reacție după atacul Rusiei și le-a transmis cetățenilor ucraineni să își păstreze calmul și să rămână în case. Acesta a anunțat că va fi impusă starea de război.

Președintele rus Vladimir Putin a avut un discurs joi dimineață, în jur de ora 5.30 (4.30 ora României), în care a declarat că „toate analizele arată că confruntarea Rusiei cu aceste forțe este de neevitat”.
Ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, a anunțat că Moldova își evacuează diplomații de la Kiev, iar șefa statului a convocat CSS în legătură cu situația din Ucraina.

Pe 21 februarie 2022, președintele rus, Vladimir Putin, a aprobat solicitarea Dumei de a recunoaște independența republicilor separatiste Donețk și Lugansk din Ucraina. Și liderii celor două regiuni separatiste din Ucraina i-au cerut lui Putin să le recunoască independența. Decizia a venit după o lungă ședință a Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

„Granițele Ucrainei, recunoscute internațional, rămân același, în ciuda deciziei Rusiei”, a mai declarat, la rândul său, liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski.

Procurora generală a Ucrainei, Irina Venediktova, a anunțat că a deschis un dosar penal după anunțul lui Vladimir Putin privind recunoașterea independenței autoproclamatelor republici Donețk și Lugansk, pentru modificarea granițelor țării.

Lideri din întreaga lume au condamnat decizia Rusiei și și-au declarat sprijinul pentru Ucraina, cu respectarea integrității teritoriale a țării, amenințând Kremlinul cu sancțiuni diplomatice și economice. Și președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de condamnare vehementă a recunoașterii independenței celor două republici separatiste din estul Ucrainei.

Între timp, Consiliul Federației Ruse a aprobat cererea președintelui Vladimir Putin de a trimite armata în Donbas, după recunoașterea independenței regiunilor Lugansk și Donețk. Președinta camerei superioare a Parlamentului rusesc Valentina Matvienko a spus că cererea a fost aprobată și că trupele vor avea rolul de menținere a păcii

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și