Rapperul P. Diddy rămâne în închisoare până în octombrie. Cererea sa de eliberare pe cauţiune a fost respinsă

Rapperul american Sean “Diddy” Combs va rămâne în închisoare până la pronunţarea sentinţei sale la începutul lunii octombrie, după ce un judecător din New York a respins cererea sa de eliberare pe cauţiune, scrie stirileprotv.ro.
Avocaţii lui Sean Combs au solicitat săptămâna trecută eliberarea acestuia din Centrul Metropolitan de Detenţie din Brooklyn, susţinând că artistul nu prezintă riscul de a fugi din ţară şi nu reprezintă un pericol pentru public.
Ei au oferit o cauţiune de 50 de milioane de dolari care i-ar fi permis rapperului să îşi aştepte sentinţa în arest la domiciliu. O cerere similară fusese respinsă anterior.
Celebrul rapper şi producător muzical american, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit parţial vinovat la începutul lunii iulie în cadrul unui proces intens mediatizat, după ce a fost arestat în luna septembrie a anului trecut pentru mai multe infracţiuni sexuale. Un juriu l-a condamnat doar pentru acuzaţii legate de prostituţie, achitându-l pentru acuzaţiile mai grave.
Sean Combs riscă acum până la 20 de ani de închisoare, sentinţa fiind programată pentru 3 octombrie. O condamnare completă ar fi putut duce la o pedeapsă de închisoare pe viaţă.
Procurorii l-au acuzat pe Sean Combs că a abuzat, a constrâns şi a ameninţat mai multe femei pe parcursul mai multor ani pentru a îndeplini cerinţele sale sexuale. În timpul procesului, mai multe femei au depus mărturie şi au declarat că au suportat ani întregi de abuzuri sexuale şi fizice din partea rapperului american.