S-a izbit cu Mercedesul în gardul Mănăstirii de la Călărășeuca: Boxerul de 33 ani a decedat pe loc

 S-a izbit cu Mercedesul în gardul Mănăstirii de la Călărășeuca: Boxerul de 33 ani a decedat pe loc
0Shares

 Boxerul Vasile Belous la 33 de ani a murit, după ce a intrat cu mașina de model Mercedes în gardul de piatră al mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din satul Călărășeuca, raionul Ocnița. Accidentul s-a produs noaptea trecută. Informația a fost confirmată de ofițera de presă, Svetlana Talpă, scrie SHOK.md cu referire la unimedia.

Conducea un Mercedes şi în circumstanțe necunoscute a pierdut controlul asupra volanului. Ca urmare, maşina în care se afla s-a izbit violent într-un gard din piatră de la mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din satul Călărășeuca. În urma imapctului, tânărul a decedat pe loc.

Belous avea 33 de ani şi a lăsat în urmă o soție și doi copii. Mentorii şi colegii de breaslă ai sportivului sunt şocaţi de cele întâmplate.

“A fost un sportiv foarte tehnic. Sportivi cu așa tehnică sunt puțini în Moldova. A fost o personalitate, un om foarte dedicat. Tot ce îi spuneam, îndeplinea. A avut încredere în mine, nu m-a trădat niciodată. A fost un luptător mare. Regretăm foarte mult că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat”, a spus antrenorul Petru Caduc.

“A fost un sportiv de performanță, mândria boxului moldovenesc. A participat la Jocurile Olimpice și, într-adevăr, este o tragedie foarte mare ceea ce s-a întâmplat. Condoleanțe pentru familia îndurerată și toți oamenii dragi lui”, și-a exprimat regretul Igor Untilă, antrenor al lotului național de box.

Vasile Belous s-a născut în satul Unguri, raionul Ocnița. Din 2004 a fost antrenat de Petru Caduc la școala de box din Grimăncăuți.

Belous a participat la Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012, a cucerit medalia de bronz la Campionatul European în 2017 și a fost multiplu campion național și premiant al turneelor internaționale.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/