Sărbătoare în dinastia lăutarilor: „La mulți ani, Corneliu Botgros”

 Sărbătoare în dinastia lăutarilor: „La mulți ani, Corneliu Botgros”
41Shares

Dirijorul principal al Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, Corneliu Botgros este astăzi omagiat. Acesta împlinește frumoasa vârstă de 49 de ani, scrie SHOK.md.

„Astăzi îi spunem La Mulți Ani violonistului Corneliu Botgros, dirijor principal al Orchestrei Naționale de Muzică Populară „Lăutarii”, cel care argumentează că trainice sunt rădăcinile dinastiei Botgros și le perpetuează prin timp, că este demn urmaș al distinsei familii de muzicieni. Corneliu Botgros argumentează acest lucru, atât prin prezența la pupitru dirijoral al orchestrei „Lăutarii”, cât și prin piesele și aranjamentele pe care le scrie pentru cei mai valoroși artiști de pe ambele maluri ale Prutului, iubit și apreciat pentru talentul său, pasiunea și dăruirea în slujba cântecului popular.

Dragă Corneliu, astăzi vei primi multe felicitări, transmise de cei dragi, cei care îți sunt alături și la greu, și la ușor. Acestea vin să confirme dragostea, apreciere pe care ți-o poartă. Fie ca aceste urări, de la inimă la inimă, să se îndeplinească. Să ai parte de bucurii și împliniri sufletești. Feciorul Cristi și fiica Camelia să te bucure, să trăiești cât mai multe clipe de neuitat alături de soția Angela, de scumpul părinte Nicolae, de toți cei dragi și de noi, colegii, care te apreciem mult pentru calitățile omenești și profesionale.

Cu mult respect” , a scris Andrei Locoman, directorul general, OCMA „Moldova-Concert”.
Fanii și colegii de breaslă a violonistului au venit cu felicitări în această zi deosebită:

Corneliu Botgros s-a născut într-o familie în care muzica era o tradiție veche. De mic copil, el a fost atras de sunetele viorii și de farmecul muzicii populare moldovenești. Cu timpul, pasiunea sa s-a transformat într-o carieră impresionantă, contribuind decisiv la promovarea și menținerea acestui gen muzical de o frumusețe aparte.

În anii de activitate, Botgros a moștenit una dintre cele mai apreciate orchestre de muzică populară din România și Republica Moldova. Orchestra „Lăutarii” a devenit o emblemă a tradiției muzicale românești, fiind recunoscută atât pentru virtuozitatea interpretărilor, cât și pentru diversitatea repertoriului abordat.

Corneliu Botgros s-a căsătorit pentru a doua oară în septembrie 2022.

Violonistul Corneliu Botgros și soția sa Angela, au dat anunțul că urmează să devină părinți chiar de Ziua Îndrăgostiților.

La data de 13 iunie 2024, Corneliu și Angela Botgros au devenit părinți. Aceștia au o fetiță pe nume Camelia.

 

41Shares

Aura Mereuta

https://shok.md