Semnal de alarmă pentru Europa: Numărul deceselor din cauza tuberculozei a crescut pentru prima dată după 20 de ani

 Semnal de alarmă pentru Europa: Numărul deceselor din cauza tuberculozei a crescut pentru prima dată după 20 de ani

Numărul deceselor provocate de tuberculoză a crescut pentru prima dată în Europa după două decenii, ca urmare a întârzierii sau a lipsei de diagnosticare, determinate de blocarea serviciilor sanitare din cauza pandemiei de coronavirus, a avertizat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie SHOK.md, cu referire la digi24.

Regiunea europeană a OMS – care include 53 de ţări, între care Rusia şi fostele republici sovietice – a raportat 21.000 de decese de tuberculoză în 2020, în creştere cu 5 % faţă de anul precedent, în timp ce în ţările din Uniunea Europeană (UE) şi Spaţiul Economic European (EEE) creşterea a fost de 6,7 % (3.800 de decese).

Numărul cazurilor noi de tuberculoză a înregistrat totuşi o scădere uşoară, „accentuată probabil de pandemia de COVID-19, care a obstrucţionat detectarea şi notificarea” cazurilor, se arată în raportul elaborat de OMS şi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Astfel, în întreaga regiune s-au înregistrat peste 160.000 de cazuri, mai puţin cu 35 % la sută, iar în regiunea UE/EEE, aproximativ 33.000 de cazuri, (mai puţin cu 44 % media anuală).

„Tuberculoza rămâne una dintre bolile infecţioase cu cea mai mare mortalitate din lume, a doua după COVID-19, iar tuberculoza rezistentă la medicamente constituie o mare preocupare”, a avertizat OMS, care consideră necesară „o investiţie urgentă”, mai ales în actualul context al pandemiei.

Directorul OMS-Europa, Hans Kluge, notează într-un comunicat că reducerea numărului de cazuri depăşeşte aşteptările şi ilustrează progresele privind testele şi strategiile de tratament, dar a atras totodată atenţia asupra creşterii numărului de decese provocate de tuberculoză în perioada pandemiei.

„Pentru a asigura un progres continuu, trebuie să avem în vedere abordări inovatoare şi eficiente de diagnosticare şi de tratament al tuberculozei şi al variantelor sale rezistente la medicamente”, a subliniat Kluge de Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei, marcată în data de 24 martie.

Citește și