FRESH
Tinerele care s-au bătut, aparent din cauza lui Constantin Țuțu, au ...
Fost star NBA, care a câştigat milioane, a ajuns să cerşească pe străzile ...
Top 3 zodii care au noroc de bani în noiembrie 2020. Ei sunt cei care ...
Dwayne Johnson se luptă cu depresia de la 15 ani. Suferinţa care i-a ...

Irina Calancea așa cum NU AI MAI VĂZUT-O! FOTO//

Dacă ne-am deprins să o vedem pe Irina Calancea în ținute elegante, aflată în  Emiratele Arabe, designerul a adoptat stilul vestimentar specific femeilor musulmane.

Pentru SHOK.md, Irina ne-a comunicat că fiindcă, a dorit să viziteze unele locuri sfinte a trebuit să se conformeze regulilor de acolo.

”Am vizitat multe obiective turistice, astăzi am fost la  Marea Moschee din Abu Dhabi, este onorat, de fapt,  este obligatoriu sa îmbraci abaya  – așa se numește haina neagră”, a declarat Irina.

În ce privește shopping-ul în  Emiratele Arabe, Irina ne-a mărturisit că nu și-a achiziționat prea multe lucruri.

”Am făcut foarte puține cumpărături, deoarece acum prețurile sunt foarte mari și prefer să fac shopping în Italia, prețurile sunt mult mai bune acolo, plus că am preferat să vizitez și sa îmi fac întâlnirile stabilite în privința afacerii”, a menționat designerul.

12038245_1000026196717662_7323395672790756658_n 12049292_1000026376717644_6461073807724235504_n (1)  12032070_1000026410050974_6865861101323440101_n (1)

Natalia MORARU


OCT 5, 2015 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII