Și-a înmormântat tatăl, apoi a fost ucisă de propriul iubitul: O femeie din capitală, înjunghiată cu cruzime și lăsată să zacă o zi cu răni. Făptașul, condamnat

 Și-a înmormântat tatăl, apoi a fost ucisă de propriul iubitul: O femeie din capitală, înjunghiată cu cruzime și lăsată să zacă o zi cu răni. Făptașul, condamnat
0Shares

Un bărbat de 51 de ani din Chișinău a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare într-un dosar de violență în familie care a dus la decesul victimei, anunță Procuratura Generală, scrie UNIMEDIA.

„Potrivit materialelor cauzei, în luna decembrie 2017, inculpatul, aflat în relație de concubinaj cu victima, în locuința comună din sectorul Botanica, mun.Chișinău, a inițiat un conflict cu aceasta. În cadrul altercației, bărbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri cu un cuțit, inclusiv în regiunea toracelui și în regiunea lombară, precum și în alte zone ale corpului.

Deși femeia a suferit leziuni grave, inculpatul nu a întreprins măsurile necesare pentru a-i acorda asistență medicală de urgență și a solicita imediat intervenția ambulanței. Aceasta a fost chemată abia a doua zi, iar victima a decedat ulterior în urma complicațiilor provocate de leziunile suferite.

Cu puțin timp înainte de tragicul incident, femeia își înmormântase tatăl și încă nu finalizase toate procedurile aferente funeraliilor acestuia.

Inculpatul și-a negat vinovăția, fiind condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Hotărârea nu este definitivă, iar persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentinței”, notează PG.

 

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md