„Și tăcerea e un răspuns, pentru procurori”: La ce etapă se află dosarul tânărului care și-a împușcat iubita, la Holercani

 „Și tăcerea e un răspuns, pentru procurori”: La ce etapă se află dosarul tânărului care și-a împușcat iubita, la Holercani
0Shares

Tânărul de la Holercani, care și-a împușcat iubita cu sânge rece, nu a făcut nicio declarație pentru procurori. Contactată de UNIMEDIA, acuzatoarea de caz, Tatiana Țurcan, ne-a subliniat faptul că el nu și-a recunoscut încă vina, scrie SHOK.md.

„Până la această etapă, tânărul nu a făcut nicio declarație. Însăși infracțiunile de comiterea căruia a fost învinuit prevăd o pedeapsă între 15 și 20 de ani, dar în funcție de circumstanțele cauzei, deja instanța urmează să se expună, e prematur de a prognoza ce pedeapsă urmează să-i fie aplicată.

Da, au fost făcute un șir de expertize inclusiv și analiza psihiatrică. El acuma se află în stare de arest preventiv, până la judecarea cauzei, în penitenciarul nr.13.

Nu putea fi condamnat, întrucât încă nu am expediat cauza în instanța de judecată”, a punctat pentru UNIMEDIA procuroarea.

La sfârșitul lunii mai, cauza va fi remisă în instanța de judecată.

Precizăm că pe 2 martie, în urma unui conflict, un bărbat de 27 de ani a efectuat mai multe împușcături în direcția a două minore de 16 ani. Una dintre fete era iubita acestuia. 

Ulterior, acesta și-a luat iubita și a dus-o la spital, după care a fugit într-o direcție necunoscută. Medicii nu i-au putut salva viața minorei. Cea de-a doua fată, rănită de același individ, este internată, fiind rănită în zona picioarelor. Tragedia s-a produs în localitatea Holercani din raionul Dubăsari. 

La scurt timp, polițiștii au reținut bănuitul. Acesta a fost stopat pe traseul Criuleni-Chișinău, având arma din care a comis crima asupra sa.

Cei doi erau într-o relație de aproximativ 3 ani, însă fata ar fi decis să se despartă de el, au povestit pentru UNIMEDIA prietenii victimei. Povestea celor doi a decurs cu mari probleme, povestesc prietenii, întrucât tânărul era extrem de gelos și uneori devenea extrem de violent în raport cu minora.

Mama fetei spune că de multe ori l-a rugat să-i dea pace adolescentei și că aceasta nu putea scăpa în nici un fel de el. Femeia a plecat noaptea să-și caute copilul, după ce fiica mai mare a fost anunțată despre tragedia care s-a produs.

0Shares