Simona Halep a anunțat că renunță la colaborarea, cu Darren Cahill

 Simona Halep a anunțat că renunță la colaborarea, cu Darren Cahill

Simona Halep a renunțat la colaborarea cu Darren Cahill, a anunțat sportiva pe contul ei de Twitter. Este pentru a doua oară când cei doi se despart, după ce, în 2018, antrenorul a anunțat că își va întrerupe activitatea pentru a-și petrece mai mult timp cu familia.

„După șase ani minunați de lucru împreună, Darren Cahill și eu am decis că este timpul să punem capăt relației noastre de lucru. Mulțumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut un jucător de tenis mai bun și o persoană mai bună”, este mesajul Simonei.

Halep şi-a început colaborarea cu Cahill în 2015, dar în 2019 cei doi au făcut o pauză, explicată de Cahill ”din motive familiale”.

Alături de Darren Cahill, Halep a câştigat primul său titlu de Mare Şlem, în 2018, la Roland Garros, şi a încheiat doi ani consecutivi pe primul loc în clasamentul WTA, 2017 şi 2018.

După despărţirea de Cahill, românca a avut în 2019 o scurtă încercare de a lucra cu belgianul Thierry Van Cleemput, imediat după Australian Open, dar cei doi au renunţat după turneul de la Doha, explicând ruptura printr-o lipsă de compatibilitate.

În luna martie 2019, Simona Halep a anunţat colaborarea cu antrenorul român Daniel Dobre, care a culminat cu câştigarea titlului la Wimbledon, în iulie. În 2020, Simona a reluat pregătirea cu Darren Cahill.

Halep s-a confruntat în acest sezon cu câteva accidentări, dintre care una foarte gravă a ţinut-o departe de tenis din mai până în august, ratând turneele de Mare Şlem de la Roland Garros şi Wimbledon, precum şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, fapt ce a dus la ieşirea sa din top 10.

Simona Halep, care va împlini 30 de ani pe 27 septembrie, s-a căsătorit săptămâna trecută cu Toni Iuruc. Ea a anunţat că va mai participa în acest sezon la turneele de la Indian Wells, Moscova şi Cluj-Napoca (Transylvania Open), cu speranţa de a obţine calificarea la Turneul Campioanelor, programat la Guadalajara (Mexic), în perioada 10-17 noiembrie.

Simona Halep se află, în prezent, pe locul 14 în clasamentul WTA.

Simona Halep s-a căsătorit săptămâna trecută cu Toni Iuruc, omul de afaceri cu care are de doi ani o relație. Cununia și petrecerea au avut loc în clubul din Constanța în care s-au cunoscut, alături de familii și de 300 de invitați.

rintre aceștia s-au aflat Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Năstase, dar și alte nume importante din sportul românesc.

Antrenorul Darren Cahill nu a putut ajunge la eveniment, dar a postat un mesaj: „Un cuplu senzațional. Petrecere frumoasă alături de familie și prieteni diseară!”

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și