Singurele animale din lume care îți aduc noroc în casă. Dacă le ai, ți se îndeplinesc toate dorințele

 Singurele animale din lume care îți aduc noroc în casă. Dacă le ai, ți se îndeplinesc toate dorințele
0Shares

Când vine vorba despre alegerea unui animal de companie, mulți dintre noi țin cont de factori precum spațiul pe care îl avem la dispoziție, banii pe care îi putem investi în animal, ori chiar zgomotul pe care îl pot face acesta. Cu siguranță ceva la care doar puțini dintre noi se pot gândi este dacă, sau nu, animalul dorit este unul norocos! Ei bine, potrivit diverselor tradiții de pe glob, unele animale sunt perfecte pentru a aduce  prosperitatea în casă, scrie click.ro.

Milioane de oameni au animale de companie, de la cele „clasice”, precum câini și pisici, până la unele opțiuni mai „exotice”, precum șerpi, sau chiar diverse tipuri de păianjeni. Desigur, când ne hotărâm să aducem în casă un animal de companie, avem deja unele opțiuni spre care ne orientăm, fie datorită preferințelor noastre personale, ori diferitor factori, precum spațiul, banii și timpul care trebuie investit în a avea grijă de animal.

Cel mai probabil că nu mulți dintre noi iau în calcul dacă, sau nu, animalul nostru dorit este unul norocos! Ei bine, potrivit informațiilor oferite de către people.com, există unele specii care ne pot aduce prosperitatea în casă, conform tradițiilor!

Primul dintre aceste animale este țestoasa! Ea are un simbolism foarte bun în Feng Shui, tradiția antică din China care oferă o mulțime de „reguli” pentru interioarele caselor noastre, reguli ce sunt menite să ne aducă prosperitate.

Țestoasele sunt considerate animale foarte inteligente, care ne pot aduce în apartamente noroc și stabilitate financiară. Chiar și simpla imagine a acestui animal este de ajuns, așa că dacă vă îngriorați că o țestoasă nu va avea viață lungă pe lângă câinele pe care îl aveți deja, o statuie sau pictură ar trebui să fie de ajuns, potrivit Feng Shui!

Peștișorul de aur și câinii, semne bune pentru prosperitate

Un alt animal care nu necesită mult timp și bani este peștișorul de aur, sau cum mai este cunoscut, carasul auriu. Acesta este foarte norocos în cultura chineză, unde se spune că vă va aduce mult succes financiar. De asemenea, despre acest animal de companie se mai spune și că vă va crește șansele de a trăi o viață liniștită și plină de împliniri.

În ultimul rând, ultimul animal despre care tradițiile spun că aduce noroc este câinele. În Feng Shui, acest animal atât de îndrăgit și de către români este un simbol al loialității. Se spune că prezența lui vă va ajuta să treceți peste probleme de care vă veți lovi.

0Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/