Situație bizară la Turul Franței. Un ciclist a fost amendat pentru că s-a oprit să-și sărute soția

 Situație bizară la Turul Franței. Un ciclist a fost amendat pentru că s-a oprit să-și sărute soția
0Shares

Un ciclist francez a primit o amendă de 200 de franci elvețieni (aproximativ 205 de euro) pentru că a oprit pe marginea șoselei pentru a-și strânge în brațe soția. Totul s-a întâmplat în timpul celei de-a șaptea etape a Turului Franței, scrie digi24.ro.

Ciclistul francez Julien Bernard a fost amendat pentru că și-a sărutat soția în timpul unei probe contra cronometru din Turul Franței. Sportivul a primit o amendă de 200 de franci elvețieni (aproximativ 205 de euro). El a fost astfel penalizat pentru „comportament neadecvat în timpul cursei și pentru că a adus prejudicii imaginii sportului”, potrivit unui raport al organizatorilor.

După cursă, Bernard a postat un mesaj pe rețelele sociale: „Îmi cer iertare Uniunii Internaționale de Ciclism pentru că am prejudiciat imaginea acestui sport. Dar sunt dispus să plătesc amenda de 200 de franci elvețieni”.

La finiș, înconjurat de reporteri, francezul a declarat că a fost o etapă nebună.

„În ciclismul modern, nu e ușor să te oprești și să-ți vezi familia, dar aici, în timpul probei de contratimp, a fost ceva perfect, pentru că mi-am permis să-mi iau răgaz și să savurez momentul”, a adăugat Julien Bernard.

Ciclistul francez a încheiat cursa pe locul 61, la trei minute și 11 secunde în urma câștigătorului Remco Evenepoel.

 

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md