Șoferița troleibuzului, care a prins rucsacul unei mame cu ușile și a trântit-o la pământ cu tot cu copil, sancționată cu mustrare aspră: Ce mai conține decizia RTEC

Șoferița troleibuzului, care a prins rucsacul unei mame cu ușile și a trântit-o la pământ cu tot cu copil, la fel și taxatoarea au fost sancționate cu mustrare aspră. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA, de către purtătoarea de cuvânt a RTEC, Felicia Rusu.
„Șoferul troleibuzului implicat în incidentul de ieri a fost sancționat cu mustrare aspră și privarea de premiu 100%, iar taxatorul cu mustrare aspră. Administrația Parcului i-a mai comunicat victimei că poate solicita repararea hainei deteriorate sau procurarea ei”, a menționat Felicia Rusu.