Șoferul beat criță, care a provocat accidentul de la Leova, a fost externat din spital și reținut pentru 72 de ore: Detalii de la Poliție

Tânărul de 29 de ani, care a urcat în stare de ebrietate la volan și ar fi provocat accidentul de la Leova acum două zile, a fost externat din spital. „A fost reținut pentru 72 de ore”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a IP Leova, Ciobanu Cristina.
Tânărul de 29 de ani a fost externat din spital și reținut pentru 72 de ore.
Un grav accident rutier s-a produs acum două zile în orașul Leova, soldat cu un mort și trei persoane rănite. Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, șoferul unui automobil de marca Mercedes, un bărbat în vârstă de 29 de ani, a ieșit pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un Volkswagen, care circula regulamentar.