Șoferul Mercedesului implicat în accidentul tragic de la Strășeni, unde a murit tânăra de 24 de ani, reținut: Magistrații decid dacă-l pun în arest

 Șoferul Mercedesului implicat în accidentul tragic de la Strășeni, unde a murit tânăra de 24 de ani, reținut: Magistrații decid dacă-l pun în arest
0Shares

Șoferul microbuzului de model Mercedes Sprinter, implicat în accidentul tragic de la Strășeni, unde a murit o șoferiță de 24 de ani, a fost reținut după impactul fatal. Judecătoria Strășeni urma să se pronunțe, astăzi, pe cazul tânărului de 20 de ani, scrie UNIMEDIA.

Tânărul de 20 de ani, care se afla la volanul Mercedesului, în momentul impactului, a fost reținut pentru 72 de ore.

Informația a fost comunicată, pentru UNIMEDIA, de către ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco.

Judecătoria Strășeni urmează să decidă dacă va prelungi măsura pentru șofer.

Familia victimei cunoaște că șoferul Mercedesului a fost reținut. Fratele tinerei a confirmat acest fapt, într-un comentariu la o postare pe rețele.

Accidentul grav a avut loc la Strășeni, pe 17 august. O femeie de 24 de ani, aflată la volanul unei Toyota Auris, a murit la spital după ce ar fi efectuat o întoarcere într-un loc interzis și a fost lovită lateral de un Mercedes Sprinter condus de un tânăr de 20 de ani. Un pasager de 18 ani din Mercedes a fost rănit și se află sub supraveghere medicală.

Șoferița care a murit în tragicul accident de la Strășeni era angajată la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), subordonată Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aceasta a fost mireasă în luna iulie, potrivit informațiilor din spațiul public.

Tânăra de 24 de ani era subofițer în Orchestra „Plai Moldovenesc” a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI. Din 2023, ea făcea parte din colectivul IGSU, unde activa ca violonistă în ansamblului artistic. Instituția a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.

Tânăra va fi condusă miercuri pe ultimul drum. Toți cei care vor să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați marți la sediul Ritus de pe strada Doina 193, după care, miercuri, aceasta va fi înmormântată în localitatea Dănuțeni din raionul Ungheni.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md