Starea de sănătate a copilașului, prăbușit în puțul unui lift la Ungheni, este foarte gravă: Micuțul este în comă

 Starea de sănătate a copilașului, prăbușit în puțul unui lift la Ungheni, este foarte gravă: Micuțul este în comă
0Shares

Copilul care s-a prăbușit în puțul unui lift, la Ungheni este în stare foarte gravă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, micuțul este în comă, scrie UNIMEDIA.

„Starea micuțului este fără schimbări esențiale. Copilul încă este în comă” a declarat pentru UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.

Clipe de groază într-un bloc de locuit din Ungheni, pentru o mamă și mezinul său, în vârstă de 2 ani.Băiatul a căzut în golul ascensorului, după ce mama sa a amplasat căruciorul între ușile liftului și s-a îndepărtat, pentru a aduce un pachet. În acel moment s-a auzit un zgomot, iar micuțul a căzut, fiind scos, ulterior, de salvatori și transportat la spital, în stare extrem de gravă.

Copilașul care a căzut în golul ascensorului, după ce mama sa a amplasat căruciorul între ușile liftului a fost transferat cu Aviasan la Centrul Mamei și Copilului din Chișinău. Potrivit primarului municipiului Ungheni, pe caz a fost pornită o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor producerii accidentului, iar ascensoarele au fost sistate pentru verificare.

Copilașul de 2 anișori care s-a prăbușit ieri în golul unui ascensor, la Ungheni, este internat în secția de reanimare. Potrivit medicilor, acesta a suferit multiple fracturi, printre care și o traumă cranio-erebrală.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md