Starul din Titanic, Leonardo DiCaprio își sărbătorește ziua de naștere: Câți ani împlinește renumitul actor

 Starul din Titanic, Leonardo DiCaprio își sărbătorește ziua de naștere: Câți ani împlinește renumitul actor
0Shares

Starul din Titanic, Leonardo DiCaprio își sărbătorește astăzi, ziua de naștere. Renumitul actor şi producător american a împlinit vârsta de 47 ani, scrie SHOK.md.

Potrivit agerpres, actorul s-a născut la Hollywood, Los Angeles, statul California, ca unic fiu al lui Irmelin DiCaprio şi al realizatorului de cărţi de benzi desenate George DiCaprio.

A debutat în cariera de divertisment cu roluri minuscule în reclame pentru televiziune şi programe educaţionale. Prin lejeritatea cu care juca a atras atenţia producătorilor de film, care l-au distribuit în roluri minuscule în serii televizate precum ”Roseanne” (1988), ”The New Lassie” (1989), însă abia în 1991 şi-a făcut debutul pe marele ecran în pelicula ”Critters 3” (1991).

Actorul a interpretat o gamă diversă de roluri în anii ’90, printre care ”What’s Eating Gilbert Grape” (1993), ”The Quick and the Dead” (1995) sau rolul unui dependent de droguri Jim Carrol în pelicula ”The Basketball Diaries”. Aceste roluri l-au ajutat să îşi câştige reputaţia ca actor însă interpretarea personajului Romeo Montague din pelicula lui Baz Luhrmann ”Romeo + Juliet” (1996) l-a consacrat în lumina cinematografiei, devenind cu adevărat un star.

Succesul înregistrat de producţia ”Titanic”, generând cele mai mari încasări pe piaţa din SUA până la acel moment, a însemnat deopotrivă confirmarea talentului lui Leonardo DiCaprio. Au urmat rolurile din peliculele ”The Man in the Iron Mask” (1998) şi ”The Beach” (2000).

În 2002, a apărut în distribuţia peliculelor ”Catch Me If You Can” (2002) şi ”Gangs of New York” (2002), acestea fiind primele sale colaborări cu reputatul regizor Martin Scorsese.

DiCaprio este în prezent unul dintre cei mai bine cotaţi actori la nivel mondial. Însă, actorul nu se dedică exclusiv industriei de film, fiind implicat în numeroase campanii de mediu.

Diversitatea rolurilor acceptate l-a făcut să sfideze convenţiile despre tiparele hollywoodiene privind asumarea anumitor interpretări, astfel jucând în producţii diverse precum ”The Departed” (2006), ”Shutter Island” (2010) şi ”Inception” (2010) în regia lui Christopher Nolan, continuând să impresioneze audienţa prin refuzul său de a se conforma oricărui clişeu despre actori.

A refăcut pe platourile de filmare duetul cu Kate Winslet în pelicula ”Revolutionary Road” (2008), în regia lui Sam Mendes, care transpune povestea unui cuplu ce locuieşte într-o surburbie din Connecticut la jumătatea anilor ’50 ce are de înfruntat o serie de provocări în viaţa de zi cu zi. Pelicula a fost selectată pentru trei categorii la Oscar şi a fost recompensată cu 20 de premii şi 67 de nominalizări la premiile de specialitate, potrivit imdb.com.

Rolul răufăcătorului din ”Django Unchained” (2012), personajul tragic Jay Gatsby în ”Great Gatsby” (2013) şi povestea brokerului Jordan Belfort de la ascensiune şi o viaţă plină de opulenţă la decăderea sa şi implicarea în acte de crimă şi corupţie în pelicula ”The Wolf of Wall Street” (2013) au confirmat versatilitatea rolurilor asumate de actor.

Interpretarea Hugh Glass din pelicula ”The Revenant” a regizorului Alejandro Inarritu i-a adus prestigioasa statuetă a Academiei Americane de Film pentru cel mai bun rol principal, după ce primise nominalizări în cadrul acestei secţiuni la ediţii anterioare pentru rolurile din filmele ”The Aviator” (2004), ”Blood Diamond” (2006) şi ”The Wolf of Wall Street” (2013).

A donat sume consistente pentru cauze umanitare şi pentru campanii privind protecţia mediului.

0Shares