(stop cadru) Ginerii „lipsiți de scrupule”, discutați în Parlament. „Doamne ferește, ducă-se cu noaptea”

 (stop cadru) Ginerii „lipsiți de scrupule”, discutați în Parlament. „Doamne ferește, ducă-se cu noaptea”
0Shares

Proiectul cu privire la modificarea Legii nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte – art.4 și a art. 131 din Codul fiscal, astfel încât cetățenii să nu mai stea la cozi la instituțiile de stat, pentru obținerea unor extrase de pe acte, a provocat mai multe discuții și glume în Parlament. „Doamne ferește de așa ginere, ducă-se cu noaptea”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, după un exemplu dat de către deputatul BCS, Oleg Reidman, în cadrul rundei de întrebări pe marginea subiectului, scrie SHOK cu referire la unimedia.

Deputatul BCS Oleg Reidman a întrebat dacă autorii proiectului au prevăzut anumite riscuri, printre care și faptul că semnătura electronică a unui cetățean ar putea intra în posesia fiului sau ginerelui său, după ce primul a decedat.

„Proiectul e important, necesar, poate chiar întârziat, dar diavolul se ascunde în detalii. Semnătura electronică e un certificat care aparține cetățeanului, potrivit ultimelor modificări, va fi valabil pentru o perioadă de 5 ani. Solicitările care pot fi efectuate cu ajutorul acesteia conțin și date personale. În decurs de 5 ani, omul poate deceda, spre exemplu, iar semnătura rămâne. În acest sens, vreau să atenționez că am putea avea multe încălcări la utilizarea acestei semnături”, a precizat Reidman.

„Atunci când o persoană decedează, aș vedea cel puțin teoretic sens în aceea că semnătura se anulează. Din punct de vedere tehnic, nu văd mare problemă”, a răspuns deputatul PAS Dumitru Alaiba, unul dintre autorii proiectului.

„O precizare, persoana este în vârstă, se descurcă cu greu în tehnică, i-a încredințat fiului sau ginerelui lipsit de scrupule, nu dă Doamne, să completeze pentru sine și a plecat din viață. Iar ginerelui îi rămâne și semnătura și parolele și totul”, a exemplificat Reidman.

„Doamne ferește de așa ginere, ducă-se cu noaptea, cum s-ar spune”, a comentat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

„Este o îngrijorare legitimă, aș spune că merită să o discutăm, dar până la moment, nu am auzit de așa crime cibernetice la noi în țară. Nu cred că nu vor apărea, dar haideți să discutăm”, a menționat Alaiba.

„Nu dăm idei, eu vă rog”, a intervenit Grosu.

„Până la urmă, e mult mai ușor să falsifici o semnătură olografă decât pe cea electronică, pentru că pe semnătura electronică se înregistrează și data semnării. Dacă se demonstrează, în urma unei investigații, că sp-a semnat electronic după ziua decesului, este o crimă”, a precizat Alaiba.

„Iar dăm idei”, a remarcat Grosu.

n cele din urmă, proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (Legea nr.273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte – art.4; Codul fiscal nr.1163/1997 – art.131; ș.a.) nr. 287 din 18.10.2021, a fost votat în lectura I, de 91 de deputați.

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/