Moldovagaz anunță despre finalizarea procesului de emitere și distribuire a facturilor de plată pentru gazele naturale consumate în luna noiembrie a anului curent. În context, furnizorul menționează că în acest proces, au fost identificate cazuri când gradul de vulnerabilitate socială a unor consumatori, indicat în aceste acte de plată, diferă de statutul stabilit de Guvern, prin intermediul platformei www.compensatii.gov.md, informează UNIMEDIA.
„În această situație, compania propune consumatorilor finali de gaze naturale să efectueze plățile conform facturilor emise pentru consumul lunii noiembrie. Totodată, discrepanțele (erorile) financiare identificate în următoarele zile/săptămâni vor fi înregistrate ca plată în avans, iar recalcularea efectuată se va reflecta în factura pentru luna decembrie, care urmează a fi expediată consumatorilor la începutul lunii ianuarie.
În cazul întrebărilor suplimentare, consumatorul poate apela la contact-centrul SA „Moldovagaz” la telefonul unic 1304, sau se poate adresa la centrul relații cu consumatorii, situat la adresa mun. Chișinău, str. Pușkin, 64, precum și la oficiile comerciale ale companiei în regiunile țării”, menționează Moldovagaz.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a anunțat lansarea platformei online compensații.gov.md. Potrivit oficialului, pentru perioada rece a anului, Ministerul Finanțelor identifică resurse pentru a acorda compensații în valoare totală de aproape 5 miliare de lei, de aproape două ori și jumătate mai mult decât anul trecut.
Totodată, beneficiarii de compensații la facturi pentru perioada rece a anului vor fi verificați, cu ajutorul sistemelor informaționale ale FISC, ale Casei Naționale de Asigurări Sociale, dar și accesând datele Cadastru. De asemenea, Inspecția socială va putea face controale punctuale, pentru a identifica persoane care beneficiază pe nedrept de ajutorul oferit de stat sau au făcut declarații vădit false, pentru a beneficia de compensații. Astfel, abuzurile semnalate vor fi cercetate, iar oamenii respectivi, dacă au comis aceste abuzuri, vor fi penalizați.
Cum arată formularul pentru compensațiile la gaz și energia termică și ce se întâmplă dacă nu îl completați vedeți AICI.