Svetlana Sainsus a răbufnit, după ce fiica ei a ajuns în spital: Am crezut că o pierd. Cât se mai poate să ne otrăviți?

Cofondatoarea platformei caritate.md, Svetlana Sainsus a răbufnit, după ce fiica ei a fost spitalizată, în urma unei intoxicații alimentare. Potrivit ei, „Lia a mâncat doar câteva bobițe de poamă albă naturală! Poamă „naturală” moldovenească! Și toată secția de copii așa erau sărmanii! Unu de la harbuz, altul de la zămos, altul de la poamă! Și aici nu vreau să generalizez, cu tot respectul pentru agricultorii, dar și cu tot disprețul către cei care ne otrăvesc copiii. Cât se poate”. În acest context, Svetlana a venit cu un mesaj către producătorii autohtoni.
„Pe mine rar mă „râzghește” alt cuvânt mai potrivit nu găsesc, dar când simt că ajunge cuțitul la os deja nu mai tac. Vineri am crezut că o pierd pe Lia, copilul își pierdea cunoștința și până a ajunge ambulanța, am ajuns noi mai repede singuri la urgență la Medpark ( pe calea asta mulțumesc enorm echipei pentru operativitate).
Copilul dimineața nu se trezea și am înțeles că nu e normal, am insistat să o trezesc și ea nici nu putea vorbi, albă ca varul, intrase într-o stare de comă, leșin, nu știu cum să o numesc, ea nu reacționa deloc și eu pur și simplu m-am trezit în altă lume, a ororii, groazei și frica că îmi pierd copilul!
După ce a fost adusă la stare de echipa de la Medpark am fost transferați la Centrul Mamei și Copilului, deja a doua oară în cateva luni nimerim acolo cu intoxicație. Ce părea de data asta o enteroviroza totuși verdictul medicilor e intoxicație. Și oare de la ce? Ah am fost cumva la strașnicul Mcdonalds? Sau cumva a mâncat pizza și chipsuri otrăvitoare? Nu, Lia a mâncat doar câteva bobițe de poamă albă naturală!
Poamă „naturală” moldovenească! Și toată secția de copii așa erau sărmanii! Unu de la harbuz, altul de la zămos, altul de la poamă! Și aici nu vreau să generalizez, cu tot respectul pentru agricultorii, dar și cu tot disprețul către cei care ne otrăvesc copiii! Nepoțica a stat luna trecută otrăvită de la zămos stare grava! Cât se mai poate?
Voi ieșiți în stradă cu tractoarele și vă plângeți de milă și cereți ajutoare, dar de mila copiilor noștri otrăviți cine plânge?
Vă plângeți că nu cumpărăm fructele noastre în magazine? Cum să mai cumpăr? Cum!? Cine răspunde pentru „rahaturile” care le aduceți pe rafturile magazinelor? Oare așa aduceți și acasă la nepoții voștri? Ah,nu sigur! Cu siguranță sunt lăzi diferite!
Lăzile pentru vânzare și lăzile pentru acasă pentru cei dragi! Dar voi uitați că acolo pentru vânzare tot mănâncă oamenii dragi cuiva! Simt dezgust și sper să vină ziua când totuși viața omului va conta un pic mai mult decât banul! Sănătate tuturor! Cu drag, mama Liei! Care stă acum sub picurătoare!”, a scris aceasta pe Facebook.