Țara în care oamenii care au animale de companie riscă să ajungă la închisoare

 Țara în care oamenii care au animale de companie riscă să ajungă la închisoare
0Shares

„Se uită la mine cu ochii lui nevinovați și frumoși. Îmi cere să-l scot la plimbare, dar nu am curaj. Am putea fi arestați”, spune Mahsa, care are un câine. Ea face referire la un nou val de arestări în rândul proprietarilor de animale de companie și confiscări ale animalelor în capitala iraniană, Teheran, scrie SHOK.md, cu referire la presa străină.

Poliția iraniană a anunțat recent că plimbarea câinilor în parcuri este o infracțiune. Interdicția a fost justificată ca măsură de „protejare a siguranței publicului”.

În același timp, parlamentul iranian ar putea aproba în curând un proiect de lege privind protecția drepturilor publicului împotriva animalelor, care ar restricționa deținerea de animale de companie în general.

Potrivit proiectului de lege, deținerea de animale de companie ar fi permisă doar în baza unui permis eliberat de un comitet special. De asemenea, ar exista o amendă minimă de aproximativ 800 de dolari pentru „importul, cumpărarea și vânzarea, transportul și păstrarea” mai multor specii, inclusiv animale de companie obișnuite, cum ar fi pisici, țestoase și iepuri.

„Dezbaterile în jurul acestui proiect de lege au început în urmă cu mai bine de un deceniu, când un grup de parlamentari iranieni a încercat să promoveze o lege prin care să confiște toți câinii și să-i dea la grădini zoologice sau să-i lase în deșert”, spune dr. Payam Mohebi, președintele Asociației Veterinare din Iran și un oponent al proiectului de lege.

„De-a lungul anilor, au schimbat proiectul de lege de câteva ori și chiar au discutat despre pedepse corporale pentru proprietarii de câini. Dar proiectul nu a ajuns nicăieri”, spune Mohebi.

Să ai un câine a fost întotdeauna un lucru obișnuit în zonele rurale ale Iranului, dar animalele au devenit și un simbol al vieții urbane în secolul al XX-lea.

Iranul a fost una dintre primele țări din Orientul Mijlociu care au adoptat legi privind bunăstarea animalelor, în 1948, iar guvernul a finanțat prima instituție care a întărit drepturile animalelor. Chiar și familia regală a țării avea câini, ca animale de companie.

Dar Revoluția Islamică din 1979, în care șahul Mohammad Reza Pahlavi a fost răsturnat, a schimbat multe aspecte ale vieții iranienilor și câinilor lor.

Animalele sunt considerate impure în tradiția islamică. În ochii noului regim, câinii au devenit, de asemenea, un simbol al „occidentalizării”.

„Nu a existat o reglementare solidă cu privire la deținerea de câini”, a spus dr. Ashkan Shemirani, un medic veterinar din Teheran.

„Forțele de poliție arestează oameni pentru că-și plimbă câinii sau chiar pentru că îi transportă cu mașina, pe baza interpretării lor a ceea ce ar putea fi considerat un simbol al occidentalizării”, adaugă Shemirani.

Autoritățile au creat chiar și o „închisoare” pentru animalele de companie confiscate.

„Am auzit o mulțime de povești de groază despre acel loc. Animalele au fost ținute zile întregi în spații deschise, fără hrană sau apă suficiente, în timp ce proprietarii câinilor aveau tot felul de probleme legale”, spune el.

Problemele economice ale Iranului, din cauza sancțiunilor occidentale, au jucat și ele un rol în noul proiect de lege. Autoritățile au interzis importurile de hrană pentru animale de companie de mai bine de trei ani, pentru a păstra rezervele de valută ale țării. Într-un peisaj dominat de mărci străine, asta a însemnat o creștere a prețurilor și apariția unei piețe „pe sub mână”.

„Suntem dependenți de oamenii care aduc alimente în secret. Prețurile sunt acum de cinci ori mai mari decât în urmă cu câteva luni”, a declarat pentru BBC proprietarul unei clinici veterinare din orașul Mashhad.

Noua legislație nu vizează doar câinii. Pe listă sunt incluse și pisicile – chiar și crocodilii sunt menționați.

Asta în ciuda faptului că Iranul este locul apariției pisicilor persane, una dintre cele mai faimoase rase din lume.

„Poți să crezi că acum pisicile persane nu sunt în siguranță în patria lor? Nu există nicio logică în spatele acestei legi. Radicalii vor să le arate oamenilor pumnul de fier”, spune un veterinar din Teheran.

Dr. Mohebi, președintele Asociației Veterinare Iraniene, spune că legea este „penibilă”.

„Dacă parlamentul va adopta proiectul de lege, generațiile următoare își vor aminti de noi ca de oamenii care au interzis câinii pentru că sunt câini și pisici pentru că sunt pisici”, spune el.

Proprietarii de animale de companie sunt foarte îngrijorați pentru viitorul acestora.

„Nu îndrăznesc să cer permis pentru „fiul” meu. Dacă îmi refuză cererea? Nu pot să-l las pe stradă”, spune Masha.

0Shares